Supărat că orașul este murdar, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a majorat taxa de salubritate

Supărat că orașul este murdar, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a majorat taxa de salubritate

În 2018, taxa de habitat plătită de constănțeni este cu 60% mai mare decât anul trecut. Nemulțumit de faptul că orașul este murdar, deși se organizează, periodic, campanii de curățenie primarul Decebal Făgădău ar fi vrută ca taxa de salubritate să fie și mai mare însă, în urma negocierilor politice din Consiliul Local Municipal a acceptat să fie de 60 de lei, de persoană, pe an, până acum fiind de 36 de lei.

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a propus inițial ca taxa de habitat pe 2018 să crească de la 3 lei/persoană/lună la 7 lei/lună. El și-a fundamentat și propunerea de majorare. “Aici trebuie să întelegem că, indiferent de cât plătește persoana fizică, factura este aceeași. Nu înțelegem că noi vom plăti, dintr-o dată, mai mult  către prestator, către salubrist. Noi plătim aceeași sumă. Dar, la 10 bani de persoană pe zi, primim în schimb același respect ca și cum ai totul gratis. Ce primești gratis, nu prețuiești”,  a spus Decebal Făgădău, pentru EVZ.

Consilierii locali PMP au avertizat, însă, că nu votează proiectul privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pe 2018 dacă taxa de salubritatea nu va fi micșorată. S-a convenit, în final, pentru suma de 5 lei/persoană/lună. Primarul Constanței s-a arătat deranjat de faptul că localnicii nu întrețin curățenia în oraș:“Sper ca ușor, ușor, lumea să prețuiască curățenia. Pentru că cele cinci campanii de curățenie, pe care le-am făcut, mi-au arătat că oricât de mult ne-am strădui noi să strângem gunoiul, a doua zi, tot constănțeni de ai noștri își bat joc de munca noastră. Și atunci, măcar să simtă acest lucru”. 

Primarul Constanței vrea, în acest an, împreună cu consilierii locali municipali, să ia măsuri pentru colectarea selectivă a gunoaielor. Nu putem să plătim la nesfârșit taxe penalizatoare și să fim arătați cu degetul de UE că nu suntem în stare să avem grijă de noi. Că, în cele din urmă vorbim nu numai de gunoi ci și de sănătatea și igiena noastră. Eu cred că multă vreme am stat ancorați în toleranță iar cei cu bun simț nu au avut o voce sau un motiv să aibă o voce împotriva celor care nu respectă regulile de conviețuire în comun. Sper ca de data asta să ni se alăture din ce în ce mai mulți constănțeni și orașul să arate din ce în ce mai curat, zi de zi”.

Ne puteți urmări și pe Google News