Sunteți siguri că premierul Victor Ponta n-a trecut granița dintre Turcia și Siria, pentru a lupta în rîndurile ISIS?

Sunteți siguri că premierul Victor Ponta n-a trecut granița dintre Turcia și Siria, pentru a lupta în rîndurile ISIS?

Opțiunea lui Victor Ponta de a se opera în Turcia a stîrnit în presa din țară cunoscuta trăncăneală populistă. Ce caută într-o țară străină? Avem medici foarte buni, e un gest de dispreț să te duci la alții, ca să te opereze. Ce fel de patriot e Victor Ponta dacă nu folosește produsele românești: de la bisturie pînă la curve?

* Articolul a fost publicat iniţial pe blogul lui Ion Cristoiu.

Sincer să fiu am mai auzit trăncăneala asta de multe ori pînă acum în viața mea postdecembristă ca să nu mă întreb și acum de ce dracu lucrează fătucele și guguștiucii în presa zisă capitalistă, cînd ar fi făcut o figură excelentă în presa stalinistă din anii 50.

Mai că nu mai aveam ce scrie despre Victor Ponta din aceste zile (în afară de faptul că e fugar prin raportare la DNA), dacă Robert Turcescu nu mi-ar fi atras atenția, mai întîi prin emisiunea sa de la Nașul Tv din seara lui 16 iunie 2015 și, mai apoi la telefon, asupra unei chestiuni mult mai grave decît faptul că Victor Ponta nu s-a operat în scumpa noastră patrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Felul halucinant în care Victor Ponta, premierul României, a socotit că trebuie să se poarte începînd cu vineri, 12 iunie 2015, cînd a dispărut pur și simplu din țară, deși mai era demnitar în funcție.

Așadar, vineri, 12 iunie 2015, fără un Comunicat oficial de la Guvern, Victor Ponta merge la Baku, la ceremonia de deschidere a Jocurilor europene.

Ceremonia s-a încheiat vineri seara.

Ne-am apucat să-l așteptăm pe premierul României să se întoarcă din ceea ce s-ar putea numi o călătorie oficială. Nici picior de premierul României în România vineri noaptea, sîmbătă, duminică.

Luni, 14 iunie 2015, dimineața, Victor Ponta era așteptat la DNA.

Jurnaliștii sunt prezenți de la prima oră.

Victor Ponta n-a fost audiat până acum.

Data trecută i s-au adus la cunoștință acuzațiile.

Eveniment de senzație!

Nu e de ici de colo un premier răspunzînd întrebărilor unui procuror.

Nici urmă de Victor Ponta.

În locul premierului apare avocata.

La întrebarea Unde-i premierul României? avocata răspunde:

E în Turcia, se operează la genunchi.

Opinia publică rămîne cu gura căscată.

Cum adică e în Turcia?

Vineri după-amiază era la Baku.

Ne așteptam să se întoarcă în țară.

El nu s-a întors în țară.

S-a dus vineri seara în Turcia.

Cu ce s-a dus?

Cu avionul președintelui turc Erdogan.

Avionul a trecut granița Turciei.

A trecut granița Turciei și Victor Ponta.

În ce calitate?

De premier, deoarece potrivit unei știri, luni, Victor Ponta l-a declarat premier interimar de marți, 16 iunie 2015 pînă vineri, 19 iunie 2015, pe Gabriel Oprea.

În aceste condiții, vineri, 12 iunie 2015, premierul României a început o vizită în Turcia în vederea unei operații la genunchi. Vizită oficială la invitația președintelui turc în vederea unei operații la genunchi?

Nu e posibil așa ceva.

Premierul român trebuia invitat de premierul turc.

Victor Ponta a plecat la Baku însoțit de alaiul cuvenit: SPP-iști, consilieri, aghiotant.

În avionul lui Erdogan cine l-a însoțit de la noi?

Dar la clinica privată cine i-a asigurat protecția?

Că premierul României se află la o clinică privată din Turcia unde s-a operat la genunchi am aflat abia marți, 16 iunie 2015.

Și nu dintr-un Comunicat al Guvernului, ci de pe Facebook.

Minimele standarde civilizate cer ca un astfel de eveniment să fie adus la cunoștința opiniei publice din Romînia prin Comunicate oficiale transmise la intervale de timp regulate.

Aceste Comunicate trebuie să cuprindă informații exacte despre locul în care se află premierul, despre cum a ajuns acolo, în Turcia, despre mersul operației, dar mai ales despre perioada de recuperare.

Vă vine să credeți că aceste Comunicate au lipsit cu desăvîrșire?

Vă vine să credeți că pînă marți, românii n-au știut dacă Victor Ponta mai trăiește?

Sunteți siguri, totuși, că premierul României e în viață?

A scris pe Facebook?

De unde știți că n-a scris în locul său un agent al Serviciului secret turc?

Sau dacă e în viață de unde știți că n-a trecut granița în Siria, pentru a lupta în ISIS?