„Sultanul” Erdogan, părăsit de ultimii aliați? Situația devine critică pentru Turcia!

„Sultanul” Erdogan, părăsit de ultimii aliați? Situația devine critică pentru Turcia!

Politica agresivă pe plan internațional a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan se îndreaptă cu pași repezi spre un eșec răsunător. Turcia e din ce în ce mai izolată pe plan internațional. Și nu e vorba numai de relațiile complicate cu aliații din NATO. Până și alianța de conjuctură cu statele arabe sunite pentru sprijinirea rebelilor sirieni a luat sfârșit.

„În timp ce armata turcă suferă pierderi grele în regiunea Idlib din Siria, ca urmare a intensificării ofensivei forțelor siriene și rusești, foștii parteneri arabi din Siria ai lui Erdogan l-au lăsat în mare parte singur și acum încearcă să  stabilească noi legături cu Bashar al Assad”, scrie Deutsche Welle.

Experții intervievați de ziariștii germani cred că mulți dintre liderii arabi urmează politicile SUA privind retragerea din Siria, mai ales că unii dintre ei se tem că Turcia are ambiții imperiale în regiune.

„Acum se află singur în fața unei superputeri precum Rusia și a unei armate siriene cu mare experiență”, declară Abdel Bari Atwan, redactorul șef al cotidianului arab Rai al-Youm din Londra. „Poziția lui (Erdogan) este critică”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deși aliații din NATO ai Turcia au avut o reuniune urgentă vineri, după ce 33 de soldați turci au fost uciși în Siria, consiliul de conducere al alianței nu s-a angajat să ofere Turciei alte ajutoare,  lucru pe care Erdogan mici nu conta, de altfel, susține analistului politic turc Taha Odehoglu.

Cu șapte ani, Turcia era vârful de lance al unei coaliții care includea 65 de țări. Arabia Saudită, Emiratele Unite și Qatar l-au sprijinit pe Erdogan în intervenția sa politică și militară în Siria. Chiar și Liga Arabă a recunoscut opoziția politică siriană în 2013. Acum, însă, doar Qatarul a rămas aliat cu Turcia în luptă, în timp ce alte state arabe încearcă să se reorienteze.

Iordania a anunțat încă din august 2017 că legăturile sale bilaterale cu Damascul „merg în direcția cea bună”. După numai o săptămână și Arabia Saudită a renunțat să se mai implice în criza siriană.

În decembrie 2018, Emiratele Arabe Unite și Bahrain au anunțat că își redeschid ambasadele în Damasc, iar în martie anul următor, Emiratele Unite s-au angajat să-l sprijine pe Assad în război.

Specialiștii în problemele Orientului Mjlociu cred că această schimbare de atitudine a țărilor arabe se explică prin intrarea Rusiei în luptă de partea lui Assad și retragerea parțială a americanilor din criza siriană.