Suedia sfidează Pandemia! Reiau meciurile, deși e pe locul 12 la morți/milion de locuitori
- Alexandru Toader
- 9 aprilie 2020, 14:41
În ciuda pandemiei de coronavirus, Suedia a anunțat că meciurile de fotbal vor reîncepe din 17 aprilie.
În Suedia, școlile și parcurile au rămas deschise, chiar dacă majoritatea statelor au decis să le închidă în plină pandemie. Astfel, Asociaţia de Fotbal din Stockholm a hotărât ca noile sezoane ale ligilor pe care le organizează să ia startul după cum a stabilit, adică pe 17 aprilie.
„După discuții cu Agenția Publică de Sănătate și cu Agenția pentru Protecția împotriva Bolilor am ajuns la părerea că este clar că activitățile noastre fotbalistice nu contribuie la răspandirea virusului comparativ cu alte activități", a anunțat forul din Stockholm.
Așadar, își vor relua activitatea diviziile din eșaloanele 4-7 la băieți și 3-5 la femei, precum și turneele de juniori și de veterani.
Prima ligă din Suedia ar fi trebuit să înceapă tot în aprilie, dar va lua startul în luna iunie.
Mai mult, în Suedia au fost inregistrate pana acum 8.419 cazuri de coronavirus si 687 de persoane au murit.