SUA şi Turcia au căzut la pace în Siria. Vor organiza patrule comune

SUA şi Turcia au căzut la pace în Siria. Vor organiza patrule comune

SUA şi Turcia intenţionează să introducă patrule comune în nordul Siriei pentru întărirea securităţii în zona respectivă. Patrulele vor fi introduse în două etape.

Într-un briefing de presă, şeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Joseph Dunford, a precizat că cele două ţări au început să lucreze împreună acum două luni în probleme de securitate în nordul Siriei, concentrându-se pe zona Manbij, transmite Moldpres, care citează Xinhua. Patrulele vor fi introduse în două etape. O etapă constă în patrule independente, în coordonare şi cu comunicare între forţele turce, americane şi forţele de coaliţie. Cea de-a doua etapă constă în patrule mixte, a explicat generalul. ''Acum avem patrule independente, cu comunicare între turci, şi planificăm, împreună cu turcii, patrule mixte'', a adăugat el.

Măsura privind patrulele mixte se înscrie în ”foaia de parcurs” privind Manbij, convenită de Turcia şi SUA la începutul acestui an şi care s-a concentrat pe retragerea militanţilor Unităţilor de Apărare ale Poporului (YPG) din nordul Siriei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News