SUA: Sancțiunile impuse Iranului vor fi RIDICATE în etape după un acord final privind Programul NUCLEAR

SUA: Sancțiunile impuse Iranului vor fi RIDICATE în etape după un acord final privind Programul NUCLEAR

Statele Unite au declarat joi că o eventuală ridicare a sancțiunilor impuse Iranului din cauza programului său nuclear controversat se va face numai "în etape" odată încheiat un acord final între Teheran și marile puteri, informează AFP.

"Sancțiunile vor fi suspendate progresiv și cu condiția verificării îndeplinirii de către Iran a angajamentelor asumate, în conformitate cu un plan de acțiune complet și definitiv" ce trebuie semnat până la 30 iunie, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jeffrey Rathke.

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și-a exprimat joi preocuparea că Statele Unite ar putea schimba condițiile acordului, convenit în principiu săptămâna trecută la Lausanne în Elveția, relateză Agerpres.

Sancțiunile impuse Iranului trebuie ridicate imediat când acordul nuclear este semnat cu puterile mondiale, a declarat liderul suprem iranian, notează DPA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acordul, care trebuie finalizat până la sfârșitul lunii iunie, prevede că Iranul își va reduce semnificativ programul nuclear pentru o perioadă de bază de 10 ani în schimbul ridicării sancțiunilor care i-au sufocat economia.

Deși Statele Unite și Uniunea Europeană sunt pregătite să ridice rapid sancțiunile, oficiali occidentali au afirmat că aceasta nu se va întâmpla peste noapte, amintește DPA.