SUA pregătesc de tratative cu Rusia la cel mai înalt nivel de după invadarea Ucrainei
- Iuliu Vlădescu
- 18 februarie 2025, 10:23

SUA pregătesc de tratative cu Rusia la cel mai înalt nivel de după invadarea Ucrainei. Rubio sosește în Arabia Saudită înaintea discuțiilor cu emisari ruși pe tema unor modalități prin care s-ar putea pune capăt războiului.
Tratative SUA-Rusia în Arabia Saudită
Secretarul de stat Marco Rubio a sosit în Arabia Saudită înaintea unor tratative între oficiali americani și delegați ruși pe tema unor modalități vizând încetarea războiului din Ucraina, acestea fiind niște discuții la cel mai înalt nivel dintre Washington și Moscova după invadarea totală a Ucrainei.
Împreună cu consilierul pentru probleme de securitate națională, Mike Waltz, și cu emisarul american în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, Rubio se va întâlni marți, la Riad, cu o delegație rusă, potriivit unui anunț făcut, luni, de purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce. Kremlinul a declarat că „tratativele se vor concentra în primul rând asupra reluării complexelor relații ruso-americane”.
„Avansăm”, le declarase jurnaliștilor președintele Trump, duminică, în Florida, referidu-se la apropiatele convorbiri. „Încercăm să ajungem la pace cu Rusia, cu Ucraina și depunem mari eforturi în acest sens”.
Șeful diplomației SUA, discuție cu Lavrov
Rubio, care, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a aflat la Ierusalim, ar urma ca, luni, să se întâlnească și cu Prințul Moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salam, pentru discuții legate de Orientul Mijlociu.
Deplasarea survine după ce liderii arabi au respins planul lui Trump pe tema evacuării palestinienilor din Gaza, iar perspectiva unui acord prelungit de încetare a focului între Israel și Hamas rămâne încă în discuție.

Marco Rubio. Sursa foto: dreamstime.com
Pregătirile în vederea întâlnirii SUA – Rusia s-au concretizat vineri, în urma unei convorbiri telefonice dintre Rubio și Seghei Lavrov, ministrul rus de externe, convorbire care, potrivit declarațiilor Moscovei, a avut loc din ințiativa americanilor. Departamentul de Stat a precizat că cei doi diplomați au discutat despre o „posibilă colaborare și în privința altor probleme bilaterale”.
Tatonări la nivel de diplomați între SUA și Rusia
Potrivit agenției oficiale de presă TASS, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a declarat reporterilor că Lavrov și Iuri Ușakov, un consilier al președintelui rus, Vladimir Putin, pentru probleme de politică externă, se îndreaptă spre Riad în vederea discuțiilor care, printre altele, s-ar referi la pregătirea unor negocieri cu privire la un aranjament legat de Ucraina.
Înțelegerea rapidă în vederea unor convorbiri americano-ruse a survenit în urma unei convorbiri telefonice dintre Trump și Putin.
Trump a spus că discuția l-a făcut să creadă că Putin dorește un aranjament. „Am discutat mult și dur”, a spus Trump. „Steve Witkoff a stat cu el mult timp, cam trei ore. Cred că Putin vrea să oprească luptele”. (Steve Witkoff, om de afaceri miliardar, avocat și filantrop american, totodată emisar al SUA în Orientul Mijlociu, n. red.).
Zelenski vrea și Europa la masa discuțiilor
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut că țara sa trebuie implicată în orice convorbir pe tema încetării războiului – un război care s-a agravat începând din februarie 2022, când Rusia a lansat invazia totală a Ucrainei.
În cadrul emisiunii Meet the Press de pe canalul american de televiziune NBC, Zelenski a spus că Ucraina trebuie să se afle la masa negocierilor și că e important ca și țările europene să fie reprezentate.
„La masă, este foarte important să asculți ce spun America, Europa, Ucraina, Rusia”, a spus el.
Reprezentantul SUA nu vede sensul prezenței europenilor
Sâmbătă, cu ocazia conferinței pe teme de securitate de la Munchen, emisarul Administrației Trump în Ucraina, generalul-locotenent în retragere Keith Kellogg, a spus că el nu vede un rol direct în tratative al țărilor europene, dar Ucraina se va afla la masa negocierilor atunci când vor avea loc tratative oficiale de pace.
Aceste declarații i-au alarmat pe oficialii europeni, care spun că rezultatul războiului din Ucraina este o problemă de îngrijorare generală, ea vizând securitatea de pe continent.
Într-un articol apărut, luni, într-un cotidian britanic, premierul britanic Keir Starmer, a subliniat pentru prima oară că Marea Britanie este gata să-și trimită trupe proprii în Ucraina dacă va fi necesar să se garanteze securitatea acelei țări.

Întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski de după Notre Dame Sursa foto X
Trump îl vrea pe Zelenski la tratative, dar nu se știe când
Duminică, Trump a declarat că Zelenski va fi implicat în tratative, dar el nu a spus și în ce stadiu al discuțiilor, subliniind însă că atât ucrainenii, cât și rușii vor să pună capăt războiului.
„Vor să se termine repede, ambele țări vor asta, iar asta vrea și Zelenski”, a spus el.
Duminică, președintele francez, Emmanuel Macron, a anunțat că, luni, va găzdui o reuniune urgentă a unor lideri europeni pentru discuții pe tema situației din Ucraina și pe tema securității europene. La reuniune vor participa lideri din Germania, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania, Olanda și Danemarca, precum și secretarul general al NATO, printre alții.
(Articol de Michael R. Gordon, Maggie Severns și Tarini Parti, WSJ; Traducerea: Alexandru Danga, RADOR RADIO ROMANIA)