Posibila achiziției de arme ruse de către Serbia alertează Washingtonul! Reprezentantul special american în Balcanii de Vest, Matthew Palmer, şi-a exprimat îngrijorarea vineri, într-un interviu difuzat de o televiziune din Macedonia de Nord.
"Am auzit îngrijorări nu doar cu privire la desfăşurarea de echipamente militare ruse, ci şi din cauza posibilităţii de a vedea Serbia achiziţionând importante sisteme militare ruse", a declarat Palmer la postul Elsat.
Totodată, Matthew Palmer a exprimat speranţa că Belgradul "va fi prudent cu privire la astfel de achiziţii", dând de înţeles că ele ar comporta "riscul unei revizuiri a regimului de sancţiuni" împotriva Serbiei.
Președintele Serbiei a făcut anunțul
Este pentru prima dată când aceste sisteme au fost trimise în străinătate pentru manevre, potrivit Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse. Cu toate acestea, ele sunt desfăşurate în Siria, unde au făcut dovada eficacităţii lor.
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a lăsat să se înţeleagă, în timpul unei vizite la aceste manevre, că Serbia ar dori să achiziţioneze astfel de sisteme. "Am dori, însă în acest moment singurul mijloc ar fi ca Rusia să ni le lase, altfel noi nu avem mijloace să le procurăm", a spus el.
- În Balcani, Serbia este principalul aliat al Rusiei, care susţine Belgradul inclusiv în dosarul Kosovo. În regiune, Moscova nu a văzut cu ochi buni aderarea Muntenegrului la NATO, în 2017.