SUA amână sancțiunile contra DeepSeek și companiilor din domeniul AI și al mineralelor critice
- Iulia Moise
- 17 iunie 2026, 08:33
DeepSeek / sursa foto> dreamstime.com
Administrația președintelui Donald Trump a amânat includerea startupului chinez de inteligență artificială (AI) DeepSeek, a producătorului de cipuri de memorie ChangXin Memory Technologies (CXMT) și a altor peste 100 de companii considerate riscuri pentru securitatea națională pe lista neagră a Statelor Unite, potrivit informațiilor furnizate de agenția Reuters.
Decizia vine într-un moment în care Washingtonul încearcă să evite o nouă escaladare a tensiunilor cu Beijingul.
Potrivit unor surse familiarizate cu situația, companiile au fost aprobate încă de anul trecut de un comitet interinstituțional pentru a fi adăugate pe lista entităților restricționate a Departamentului Comerțului, însă publicarea oficială a măsurii a fost amânată.
DeepSeek, în centrul preocupărilor de securitate
DeepSeek a atras atenția la nivel global în ianuarie 2025, după lansarea unui model de inteligență artificială cu costuri reduse, care a surprins industria tehnologică prin performanțele sale.
Un oficial de rang înalt din Departamentul de Stat al SUA declara anul trecut că firma chineză ar fi sprijinit operațiuni militare și de informații ale Chinei.
Potrivit aceluiași oficial, compania ar fi încercat să utilizeze firme-paravan din Asia de Sud-Est pentru a obține ilegal cipuri americane avansate.
În paralel, compania americană Anthropic a susținut că a identificat o campanie prin care DeepSeek și alte două laboratoare chineze de inteligență artificială ar fi încercat să extragă în mod neautorizat capabilități din platforma Claude pentru a-și îmbunătăți propriile modele.
Și OpenAI a avertizat legislatorii americani că DeepSeek ar fi încercat să obțină acces la tehnologiile sale.
CXMT, producător strategic pentru industria chineză a semiconductorilor
ChangXin Memory Technologies este considerată principalul producător chinez de cipuri de memorie și a fost desemnată de Departamentul Apărării al SUA drept „companie militară chineză” în timpul administrației Biden.
Departamentul Comerțului a analizat încă de acum mai bine de un an posibilitatea includerii companiei pe lista entităților restricționate.

CXMT / sursa foto: captură video
Odată înscrise pe această listă, companiile nu mai pot primi bunuri, software sau tehnologii americane fără o licență specială, care în majoritatea cazurilor este respinsă.
Cea mai lungă perioadă fără actualizări ale listei negre
Statele Unite nu au publicat nicio nouă actualizare a Entity List din octombrie anul trecut, cea mai lungă perioadă fără modificări din ultimul deceniu.
Philip Luck, specialist în lanțuri globale de aprovizionare la Center for Strategic and International Studies, consideră că această pauză poate avea consecințe asupra securității naționale.
„Lista entităților este ca jocul Whac-A-Mole și trebuie să continui să lovești țintele care apar”, a declarat acesta pentru Reuters.
Expertul a avertizat că lipsa unor noi includeri pe listă ar putea permite tehnologiei americane să ajungă la adversari strategici care o pot utiliza împotriva intereselor Statelor Unite.
O opinie similară a exprimat și Kevin Kurland, fost oficial al Departamentului Comerțului.
„Faptul că SUA nu au adăugat nicio companie pe Entity List din octombrie arată că politica comercială eclipsează utilizarea unui instrument critic de securitate națională”, a afirmat acesta.
Companii chineze implicate în livrări către Rusia
Sursele citate de Reuters susțin că mai multe firme chineze urmau să fie sancționate după ce au furnizat componente pentru drone rusești recuperate în Polonia în septembrie anul trecut.
De asemenea, zeci de companii chineze ar fi fost identificate pentru că au vândut cipuri Nvidia restricționate unor universități din China.
Alte firme analizate de autoritățile americane ar produce și comercializa drone și câini roboți utilizați de armata chineză.
Temeri privind deteriorarea relațiilor dintre Washington și Beijing
Potrivit surselor Reuters, Jeffrey Kessler, subsecretar pentru industrie și securitate în cadrul Departamentului Comerțului, ar fi încercat încă de la sfârșitul anului 2025 să evite includerea unor companii chineze pe lista neagră pentru a preveni agravarea relațiilor dintre cele două puteri.
Rivalitatea dintre Statele Unite și China s-a intensificat în ultimii ani în domeniile tehnologiei, comerțului și securității naționale. Washingtonul a utilizat tarife vamale și controale stricte la export pentru a limita accesul Beijingului la tehnologii avansate, în timp ce China continuă să domine piața unor materii prime esențiale, inclusiv a mineralelor rare utilizate în industria de apărare și în producția de semiconductori.
Potrivit surselor Reuters, cel puțin 75 de entități chineze active în producția de semiconductori, echipamente pentru fabricarea cipurilor și modele de inteligență artificială au trecut deja prin procesul interinstituțional de aprobare și sunt pregătite pentru eventuale sancțiuni comerciale.