Studiul desfășurat la Universitatea din Oregon a fost coordonat de profesorul James Meadow, care a examinat specificul norilor microbieni în cazul a 11 voluntari. Fiecare dintre subiecți a fost ținut singur, într-o cameră de control, timp de patru ore pentru ca microbii personali să se poată răspândi în voie în spațiul respectiv. Apoi oamenii de știință au recoltat mostre din aerul din acea cameră și de pe podea și au analizat corpurile bacteriene pentru a vedea din ce specii fac parte. Concluziile oamenilor de știință au fost că după doar patru ore petrecute într-o cameră, voluntarii au putut fi identificați după diversitatea și concentrația de bacterii pe care au lăsat-o în urmă, scrie Agerpres.

Prin simplul act al expirației oamenii își "contaminează" vecinătatea cu aproximativ 1 milion de microbi și bacterii pe oră.

Compoziția unică a norului microbian al fiecărui individ variază în funcție de igiena personală și de mediul în care se află. Persoanele care poartă barbă, spre exemplu, împrăștie mai multe astfel de microorganisme în jurul lor pentru că părul facial oferă un mediu propice pentru proliferarea bacteriilor. De asemenea, înotătorii de performanță, care intră în fiecare zi în bazine în care apa este tratată cu clor, sunt înconjurați de nori microbieni cu caracteristici semnificativ diferite față de ceilalți oameni

 

Te-ar putea interesa și: