STUDIU: Legătura UIMITOARE dintre aspirină și accesele de FURIE
- Ana-Maria Adamoae
- 7 ianuarie 2014, 19:41
O serie de studii recente arată că banala aspirină poate fi un remediu eficient în cazul acceselor de furie, potrivit Daily Mail.
Cercetătorii de la Univesitatea Chicago au realizat teste de sânge pe un eșantion de 70 de persoane care sufereau de tulburare explozivă intermitentă (diagnosticul psihiatric pentru actele scurte de agresiune) și au ajuns la concluzia că inflamaţia îi face pe oameni să fie mai predispuşi la accese de furie. Afecţiunea, caracterizată ca un eşec de a rezista impulsurilor agresive, a fost identificată recent, dar numărul celor afectați este destul de mare, spre exemplu, doar în Marea Britanie sunt peste trei milioane pacienți.
Ultimele studii, publicate în urmă cu două săptămâni, au arătat că oamenii cu acestă afecţiune au înregistrat un nivel mai ridicat de citokină, în comparaţie cu cei care nu sunt predispuşi la accese de furie.
Studiul sugerează o legătură directă între inflamaţie şi agresivitatea umană, spun cercetătorii în studiul publicat în JAMA Psychiatry. Cu alte cuvinte, inflamaţia ar putea face oamenii să fie nervoşi.
În cazul în care se declanşează accesele de furie, cercetătorii sugerează că, decât să încerce să se calmeze, persoanele care suferă de această stare ar trebui, mai degrabă, să ia o aspirină, pentru a potoli izbucnirile. Această acţiune este recomandată pentru că aspirina blochează procesul chimic al inflamaţiei, la fel ca medicamentele nonsteroidiene, cum ar fi ibuprofenul.