Potrivit hotnews.ro, până în prezent, peste 11 universități au publicat pe site anunțuri pentru colegiile înființate, dar și taxele care se percep pentru elevii fără diplomă.

Decizia Ministerului Educaţiei de a adopta,luni, metodologia prin care universităţile pot organiza colegii de învăţământ terţiar nonuniversitar la care se pot înscrie absolvenţii fără bacalaureat, a creat controverse în întreaga societate.

Prin Ordonanţa 49/2014 s-au inventat universităţile fără bacalaureat, modificând 97 de prevederi ale Legii Educaţiei şi s-a introdus, printre altele, posibilitatea organizării unei a treia sesiuni de Bacalaureat şi înfiinţarea de colegii în instituţiile de învăţământ superior, pentru absolvenţii de liceu care au picat Bacalaureatul şi pentru cei care nu s-au dus la examen.  

Lista universităților, specializările și taxele de școlarizare

Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea are în plan propuneri de la 2 facultati pentru a organiza astfel de programe de studii. Sunt 3 programe de studii de la Medicina, pe directia Cosmetica Medicala, si mai sunt propuneri de la Facultatea de stiinte pe Analist programator. Le vom aproba luni în Senat, apoi va avea loc demararea actelor pentru inaintare catre Minister si apoi se vor organiza aceste programe de studii", a declarat pentru sursa citată profesorul Sorin Curila, presedintele Senatului Universitatii.

Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

Universitatea Aurel Vlaicu din Arad inscrie tineri care au picat Bacalaureatul sau care nu s-au prezentat la examen, iar perioada de inscrieri se termina pe 19 octombrie, anunta universitatea. Taxa de inscriere este de 50 de lei, iar taxa de scolarizare este de 1.500 de lei pe domenii tehnice si 1.300 de lei pe domenii socio-umane.

Universitatea precizeaza ca durata studiile in aceste colegii este de 1-2 ani, fara a detalia.

Specializarile oferite de Universitatea Aurel Vlaicu din Arad
Domenii tehnice:
Tehnician proiectant in constructii de masini
Tehnician diagnostic auto
Tehnician echipamente de calcul
Analist programator
Tehnician controlul calitatii produselor alimentare
Tehnician nutritionist
Tehnician laborant pentru protectia calitatii mediului
Domeniile Economic si Administrativ:
Agent comercial
Asistent manager
Detectiv particular
Domenii Design si Jurnalism:
Designer pentru publicitate
Tehnoredactor
Domeniul de Asistenta Sociala:
Asistent pentru ocrotirea persoanelor varstnice
Domeniul Educatie Fizica:
Instructor de aerobic si fitness

Universitatea Valahia din Targoviste

Institutia a anuntat printr-un comunicat ca organizeaza in cadrul Colegiului de Studii Postliceale "cursuri pentru absolventii studiilor liceale cu diploma de bacalaureat, dar si pentru aceia care nu au sustinut/nu au promovat examenul national de bacalaureat".

Inscrierile se fac la sediul Universitatii pana pe 20 septembrie 2014. Universitatea precizeaza: "Vom reveni cu informatii suplimentare privind admiterea si cuantumul taxelor".

Domeniile de studiu si calificarile profesionale oferite de Universitatea Valahia din Targoviste tinerilor fara BAC:
Domeniu: Mecanica – Calificare Profesionala: Tehnician tehnolog mecanic / Tehnician proiectant in constructia de masini
Informatica – Tehnician echipamente de calcul
Electronica – Tehnician electronist telecomunicatii
Energetica – Tehnician electroenergetician
Agricultura – Tehnician protectia plantelor / Tehnician cadastru funciar-topograf
Industrie alimentara – Tehnician controlul calitatii produselor agroalimentare
Protectia mediului – Tehnician chimist
Servicii – Bibliotecar studii medii
Comert – Agent comercial
Turism si alimentatie – Agent de turism-ghid
Productie media – Cameraman – fotoreporter
Economic – Agent fiscal
Sanatate si asistenta pedagogica – Asistent medical balneo – fiziokinetoterapie si recuperare

Universitatea Constantin Brancusi din Targu-Jiu

Colegiul pentru invatamant preuniversitar "Constantin Radulescu-Motru" din cadrul Universitatii organizeaza admitere pentru 14 specializari in 10 domenii de studiu, punand la dispozitie 630 de locuri. Durata studiilor postliceale este cuprinsa intre 1 an si 3 ani, iar cuantumul taxelor de scolarizare este intre 1.500 de lei si 2.100 de lei, in functie de specializarea dorita.

Andreea Vaduva, purtatoarea de cuvant a universitatii, a declarat ca "pe baza creditelor transferabile si in urma promovarii examenului de bacalaureat, elevii se pot transfera la programele de licenta ale Universitatii 'Constantin Brancusi' din Targu-Jiu in limita locurilor disponibile", scrie Agerpres.

Profilurile si specializarile oferite de Universitatea Constantin Brancusi din Targu-Jiu tinerilor fara Bacalaureat:
Mecanica – Tehnician operator masini cu comanda numerica: 30 locuri
Informatica – Analist programator: 60 locuri
Energetica – Tehnician electroenergetician: 60 locuri
Industrie alimentara – Tehnician controlul calitatii produselor agroalimentare: 60 locuri
Servicii – Tehnician in activitati de secretariat: 30 locuri / Detectiv particular: 30 locuri / Proiectant decoratiuni interioare: 30 locuri
Comert – Agent comercial: 30 locuri
Turism si alimentatie – Organizator de conferinte, congrese, targuri si expozitii: 30 locuri
Economic – Agent fiscal: 30 locuri
Sanatate si asistenta pedagogica: Asistent medical generalist: 60 locuri / Asistent medical de farmacie: 60 locuri / Asistent medical balneo-fiziokinetoterapie si recuperare: 60 locuri
Sport – Antrenor: 60 locuri
Detalii aici

Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti

Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti anunta pe site-ul sau ca organizeaza, pentru absolventii de liceu fara bacalaureat, un Curs de tehnician maseur, structurat pe 4 module. Fiecare modul costa 100 de euro, taxa de inscriere este de 10 euro, iar pentru fiecare certificat eliberat de absolvire sau/si calificare se achita contravaloarea de 50 ron, potrivit universitatii. Vezi aici detalii

Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti organizeaza si un program de formare pentru ocupatia Instructor Aerobic-Fitness, la care se pot inscrie pana pe 30 septembrie si absolventi de liceu fara bacalaureat. Pentru acestia, taxa de scolarizare este de 1.600 lei, taxa de inscriere este de 10 euro, iar taxa de evaluare finala este de 10 euro. Detalii aici

Universitatea Ecologica din Bucuresti

Universitatea Ecologica din Bucuresti anunta ca in anul 2014 – 2015 organizeaza studii postliceale in cadrul Colegiului universitatii, studii adresate absolventilor de liceu cu si fara diploma de bacalaureat. Taxa de scolarizare este de 1.700 lei/an.

Admiterea tinerilor fara BAC se face la urmatoarele calificari profesionale:
Grefier – 1 an – cifra de scolarizare 150
Inspector resurse umane – 1 an – cifra de scolarizare 150
Functionar administrativ – 1 an – cifra de scolarizare 150
Tehnician kinetoterapeut – 2 ani – cifra de scolarizare 100
Antrenor in diferite ramuri sportive – 2 ani – cifra de scolarizare 100
Auditor de mediu – 1 an – cifra de scolarizare 100
Tehnician in protectia mediului (tehnician ecolog) – 1 an – cifra de scolarizare 100
Asistent relatii publice si de comunicare – 1 an – cifra de scolarizare 100
Operator introducere, validare si prelucrare date – durata de studii 1 an si jumatate – cifra de scolarizare 100
Tehnician programare, lansare, urmarirea productiei – durata de studii 1 an si jumatate – cifra de scolarizare 100
Functionar economic – durata studii 1 an – cifra de scolarizare 100
Agent de asigurare – durata studii 1 an – cifra de scolarizare 100
Agent imobiliar – durata studii 1 an – cifra de scolarizare 100
Taxa de admitere este de 100 de lei. Comisia de admitere la Colegiu este formata din decanul facultatii in care se desfasoara programul de pregatire, doua cadre didactice din cadrul facultatii si secretarul facultatii, potrivit Metodologiei de admitere in Colegiul Universitatii Ecologice din Bucuresti. Vezi detalii aici

Universitatea Hyperion din Bucuresti

Colegiile infiintate de Universitatea Hyperion din Bucuresti pentru absolventii de liceu fara Bacalaureat:

Administratia domeniului public si privat – taxa 2.000 lei
Agent vamal – taxa 2.000 lei
Arhivar – taxa 2.000 lei
Asistent manager – taxa 2.000 lei
Asistenta medicina dentara – taxa 3.600 lei
Asistenta sociala (profil pedagogic) – taxa 2.000 lei
Cadastru si topografie – taxa 2.000 lei
Contabilitate primara – taxa 2.000 lei
Ghid turistic (o limba straina) – taxa 2.000 lei
Operator de date in sistem bancar – taxa 2.000 lei
Organizator evenimente si protocol (o limba straina) – taxa 2.000 lei
Cameraman TV / editor imagine si arta fotografica – taxa 3.600 lei
Operator calculator – taxa 2.000 lei
Operator sondaje si date statistice – taxa 2.000 lei
Relatii publice si organizare evenimente – taxa 2.000 lei
Web-design si gaming – taxa 2.000 lei
Universitatea anunta ca inscrierile se fac pana pe 30 septembrie, cursurile se vor desfasura incepand cu anul universitar 2014 – 2015 si vor avea o durata de 1 an. La finalul anului de studiu, se va sustine un examen teoretic si practic pentru obtinerea unui atestat, potrivit institutiei de invatamant superior. Detalii aici

Universitatea Constantin Brancoveanu din Pitesti

Absolventii de liceu fara diploma de Bacalaureat se pot inscrie la urmatoarele calificari:
Asistent de gestiune
Asistent de gestiune in unitati de cazare si alimentatie
Agent fiscal
Agent vamal
Functionar bancar
Asistent manager
Asistent manager in unitati hoteliere
Tehnician in comert international
Tehnician nutritionist
Tehnician in activitati comerciale
Tehnician in activitati de secretariat
Agent comercial
Agent de turism – ghid
Organizator de conferinte, congrese, targuri si expozitii

Te-ar putea interesa și: