Stoichiţă: "Bineînţeles că am făcut echipa cu patronul. Îmi convine să îi dau raportul"

Stoichiţă: "Bineînţeles că am făcut echipa cu patronul. Îmi convine să îi dau raportul"

Mihai Stoichiţă, antrenorul formaţiei Steaua Bucureşti, a explicat cum decurge relaţia sa cu patronul Gigi Becali.

"Bineînţeles că am făcut primul «11» împreună cu patronul. Gigi are o vorbă când e mulţumit: «Bravo, bă, tată!» . Daca nu îi place, se uită la mine și zice: «Ia mai gândește-te, în fotbal nu contează numai momentul, ci și perspectiva. Am dat bani pe jucători și trebuie să-i reactivăm». Îmi convine să dau raportul patronului, așa e normal", a spus tehnicianul în vârstă de 58 de ani la postul Dolce Sport.

De asemenea, Mihai Stoichiţă a povestit şi cum s-a impus în vestiarul echipei.

"Probabil că nu sunt cel mai iubit dintre pământeni la Steaua, dar nu are importanţă. Eu le-am zis jucătorilor că am fost făcut sclav, am fost făcut în toate felurile, dar prefer să fiu eu sclav toată viaţa şi ei să fie împăraţi. Atunci îmi va merge şi mie bine. Aşa le-am spus", a explicat Mihai Stoichiţă.

Ne puteți urmări și pe Google News