„Stejarul” Florin Vlaicu s-a transferat la campioana Italiei: „Suntem încântaţi că am găsit un jucător de acest nivel”

„Stejarul” Florin Vlaicu s-a transferat la campioana Italiei: „Suntem încântaţi că am găsit un jucător de acest nivel”

Florin Vlaicu, transformerul naționalei României, a semnat pe o perioadă de 6 luni cu gruparea Rugby Calvisano, campioana Italiei.

După evoluțiile excelente de la Cupa Mondială din Anglia și Țara Galilor, Vlaicu a intrat imediat în vizorul italienilor. Astăzi, componentul „stejarilor” a decolat spre noua sa echipă. Vineri, românul în vârstă de 29 de ani a câștigat cu CSM București finala mică a campionatului naţional, 21-8 cu Steaua.

„Am puține emoții, mă gândesc la plecarea aceasta de o săptămână. Sunt foarte bucuros, abia aștept să ajung, să-mi cunosc colegii și să încep treaba”, a declarat Vlaicu.

Rugby Calvisano e, în acest moment, după 7 etape, pe locul 1 în campionatul Italiei, cu şase victorii şi o înfrângere, la egalitate de puncte (29) cu Rovigo şi Petrarca.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Suntem încântaţi că am găsit un jucător de acest nivel. Va fi foarte util prin flexibilitatea, aptitudinile fizice şi precizia pe care le are. Jucătorul a fost încântat şi a acceptat imedat să înceapă o nouă aventură la Rugby Calvisano“, a declarat Alessandro Vaccari, preşedintele campioanei Italiei, pentru site-ul clubului. „Aşteptăm de la Vlaicu performanţe excelente. Va fi sarcina noastră să-l facem să se simtă confortabil din punct de vedere sportiv şi social. Noi credem că piaţa românească este una care poate da o mare satisfacţie. Din această piaţă, noi am ales unul dintre cei mai reprezentativi şi respectabili jucători. Aşteptăm cu nerăbdare să-l avem pe Vlaicu printre noi. Antrenorul Brunello îl va avea la dispoziţie încă din zilele următoare“, a adăugat Vaccari.