"Steaua şi-a luat cel mai slab antrenor pe care l-a avut Oţelul"
- Vladimir Tism ăneanu
- 12 august 2010, 14:06
Foştii săi elevi de la formaţia gălăţeană, la care Ilie Dumitrescu a debutat ca antrenor în 2001, spun că actualul tehnician al Stelei este un dezastru din punct de vedere profesional.
Ilie Dumitrescu (41 de ani) este, de ieri, o posibilă nouă victimă a lui Gigi Becali, "devoratorul de antrenori" ai Stelei. Aflat în criză, patronul din Ghencea a apelat la o soluţie de avarie, după ce a fost refuzat de Gică Hagi, dar şi de Marius Lăcătuş.
Becali l-a "uns" pe banca tehnică pe Ilie Dumitrescu, jucător reprezentativ pentru Steaua, mai mult pentru a încerca să amortizeze furia suporterilor decât pentru că ar avea încredere în capacităţile lui profesionale.
N-a făcut prea mulţi purici
Steaua este cea de-a 13-a echipă din cariera de nouă ani pe care Ilie Dumitrescu o are ca antrenor. El a debutat pe "banca suspinelor" în 2001, la Oţelul Galaţi, la vârsta de 32 de ani, după ce a încercat fără succes să urmeze o carieră de impresar. Debutul a fost nefericit, Ilie plecând din pricina rezultatelor slabe.
Unul dintre foştii jucători ai Oţelului spune că Dumitrescu a fost "cel mai slab antrenor pe care l-a avut Oţelul". "La primul antrenament ne-a rupt fizic! Fără nicio logică. Veteranii din lot au vrut să se retragă! Ne punea muzică în vestiar înainte de meciuri. Era haos. A venit Rapidul la Galaţi şi ne-a dat 4-0. După meci, a venit la noi şi ne-a zis că etapa viitoare, în Ghencea, vom juca ofensiv. Ştiţi câte ne-a dat Steaua? Cinci «bucăţi»! Noi nu ne întâlneam pe teren, încasam goluri pe bandă rulantă, iar Ilie făcea oleuri cu galeria Stelei", a povestit pentru EVZ un fost elev de-al lui Ilie Dumitrescu.
În acel sezon, Oţelul abia s-a salvat de la retrogradare. De atunci şi până acum nu se poate spune că "ucigaşul" Argentinei a progresat în carieră.
Tot în 2001, antrenorul a ajuns la FC Braşov şi a fost dat afară de patronul Ioan Neculaie după două luni. Apoi, Ilie a ajuns în liga a doua cipriotă, la Alki Larnaca, cu care a reuşit să promoveze în prima divizie.
Acuzat că este ultradefensiv
A revenit în România în 2002, a preluat naţionala de tineret, dar a demisionat după trei luni, alegând să semneze un contract cu FCM Bacău. De-aici s-a retras în 2003, cu o etapă înaintea finalului de campionat.
Fără Dumitrescu pe bancă, moldovenii au bătut în ultima rundă la Braşov şi au evitat retrogradarea. A mai avut o aventură timp de şase luni, în Cipru, la Apollon Limassol, apoi a ajuns în ianuarie 2004 în Grecia, la AEK Atena.
A rezistat pe bancă doar până în luna mai. Au urmat prezenţe meteorice la echipele Aigaleo (ianuarie-mai 2005), Akratitos (iunie-octombie 2005), Kalithea (octombrie 2005-februarie 2006), PAOK Salonic (februarie- octombire 2006), Panthrakikos (mai-august 2009). În Grecia a fost acuzat că evoluează ultradefensiv.
12 echipe, în nouă ani, a pregătit Ilie Dumitrescu de-a lungul carierei. A 13-a este Steaua, la care va debuta luni, la meciul de campionat cu Victoria Brăneşti
CINE MAI ANTRENEAZĂ ÎN GHENCEA
Edi Iordănescu este băiatu’ lu’ tata
La Steaua s-au adunat fel şi fel de indivizi, nerecomandaţi de vreo carte de vizită impresionantă. Unul este Edi Iordănescu, care va fi "secund" la Steaua, ales de Ilie Dumitrescu.
Singurul merit al lui Edi este acela că e fiul lui Anghel Iordănescu, fostul mare jucător şi antrenor al Stelei şi al naţionalei. Cunoscut în lumea fotbalului ca "băiatu’ lu’ tata", Edi a fost nul ca fotbalist.
Juniorul a fost legitimat la o mulţime de echipe, atât în ţară, cât şi în străinătate, acolo unde generalul Iordănescu avea cunoştinţe. Aşa a ajuns la Steaua, Rapid, Panionios Atena ori Rocar Bucureşti.
Nelipsit din discoteci
La gruparea din Drumul Găzarului a fost legitimat în perioada când de echipă se ocupa Ţiţi Dumitriu, care a cedat rugăminţilor lui Anghel Iordănescu. "Edi, dacă nu te fac nici eu fotbalist, atunci nu te mai face nimeni!", i-a spus Ţiţi la acea vreme. N-a bifat nici măcar un minut într-o partidă oficială pentru Rocar!
Cu contul alimentat în permanenţă de tatăl său, Edi nu a avut nicio tragere de inimă să-şi rupă picioarele pe terenul de fotbal. Maşinile scumpe şi femeile frumoase sunt marile sale pasiuni.
Nici măcar pe stadioane nu a mai mers în ultimii ani, fiind nelipsit din discoteci. Cea mai de notorietate dintre relaţiile sale a fost acea cu Delia Matache. De câţiva ani, Edi Iordănescu are o relaţie cu o tânără, Arabela, cu care are şi un băieţel.
FEŢELE LUI ILIE
"Nu se pune problema să vin la Steaua. Nu îmi doresc, dar nici nu pot lucra cu Gigi Becali. Nu am cum să râvnesc la acest post.", ILIE DUMITRESCU, în martie 2010
"Nu vin la Steaua pentru Gigi Becali, ci pentru clubul care mi-a fost a doua familie. Steaua e cel mai frumos capitol din viaţa mea.", ILIE DUMITRESCU, în august 2010
PREZENTARE
Numirea lui Helmuth Duckadam în funcţia de preşedinte al Stelei a fost oficializată ieri, la "palatul" lui Gigi Becali. La fel ca şi alte "victime", eroul de la Sevilla a stat pe "jilţul condamnatului"
Mugur Băileşteanu
Sperând să le închidă gura suporterilor Stelei, care, după plecarea lui Victor Piţurcă, au anunţat că vor relua protestele faţă de el, Gigi Becali continuă să folosească fostele glorii drept paravan.
Astfel, după ce i-a încredinţat funcţia de antrenor al echipei "roş-albastre" lui Ilie Dumitrescu, fostul oier l-a adus preşedinte pe Helmuth Duckadam. Omul care n-a ştiut marcatorii de la Sevilla se foloseşte acum din plin de numele mari ale Stelei. Acestea se lasă folosite şi terfelite, acceptând roluri secundare.
Şi-a anulat plecarea în SUA
Eroul de la Sevilla a fost ofertat de Gigi Becali marţi seară şi a acceptat în secunda următoare să vină în Ghencea, chiar dacă îşi programase o plecare în SUA, împreună cu familia.
Fostul portar s-a aflat tot timpul în relaţii apropiate cu patronul stelist, care l-a şi ajutat în trecut cu bani pentru o operaţie la umăr. De aceea, spre deosebire de alte foste glorii ale "roş-albaştrilor", Duckadam s-a ferit de-a lungul timpului să-l critice pe Gigi Becali, fiind mai demult şi şeful filialei Arad a Partidului Noua Generaţie.
Noul preşedinte a fost prezentat ieri, la "palat", într-o conferinţă în care latifundiarul din Pipera nu l-a lăsat să vorbească. Duckadam a stat în dreapta patronului, luând loc pe "jilţul condamnaţilor" – scaun pe care au mai stat, înainte, Gică Hagi, Marius Lăcătuş sau Dorinel Munteanu şi cu toţii au sfârşit prin a fi umiliţi de Gigi Becali.
Paravan între fani şi patron
"Chiar dacă aveam alte planuri, n-am putut refuza această ofertă. Sunt sigur că voi avea linişte. Am lucrat la Poliţia de Frontieră şi am învăţat să-mi respect şefii", a declarat ieri, umil, Duckadam.
Ca în atâtea rânduri, Gigi Becali s-a întrecut în laude şi promisiuni. "Duckadam este una dintre cele mai mari glorii ale Stelei. Mi se face pielea de găină când comentatorul de la Sevilla spune «apără Duckadam!». Vreau să începem acum o nouă viaţă, un nou drum pentru Steaua. Eu vreau să mă liniştesc, să nu mai apar atât de des pe la televizor, că s-o fi săturat lumea de Becali. De-acum încolo o să vorbiţi despre echipă cu preşedintele şi cu antrenorul", a spus patronul din Ghencea. Câteva ore mai apoi, Becali a dat năvală, telefonic, la emisiuni TV de profil.
"Duckadam, slugă la cioban!"
Pentru a scăpa de contestările fanilor, Becali n-a ezitat să-şi toarne cenuşă-n cap: "Îmi cer scuze faţă de toţi suporterii Stelei pentru greşelile pe care le-am făcut. Şi eu îi iert pe ei pentru înjurăturile pe care mi le-au adus. Acum mi s-a deschis mintea şi nu o să mai jignesc nicio glorie".
Suporterii din Arad, oraşul de reşedinţă al fostului portar, sunt supăraţi pe Helmuth Duckadam fiindcă a acceptat să vină la Steaua ca paravan pentru Gigi Becali. Prin oraş au început să apară bannere cu mesajul: "Duckadam, slugă la cioban!".
REACŢII
"Se va alege praful dacă Gigi nu se va schimba. N-am vrut să plec umilit, aşa cum au plecat şi vor mai pleca alţi antrenori de la Steaua.", VICTOR PIŢURCĂ, fost antrenor al Stelei
"Stoichiţă n-a avut personalitate. Cum să-l laşi pe Ghionea să plece, când n-ai fundaşi? Hagi făcea o mare greşeală dacă venea la Steaua.", VICTOR PIŢURCĂ, fost antrenor al Stelei
ISTORIE
Gloriile Stelei care au lucrat cu Gigi Becali
- Victor Piţurcă: antrenor în perioadele 2000-2002, 2002-2004 şi în 2010
- Ştefan Iovan: antrenor secund în perioadele 2000-2002 şi 2002-2004
- Dumitru Dumitriu: antrenor în ultimele trei etape ale sezonului 2004-2005.
- A fost numit ieri şef al Centrului de Copii şi Juniori
- Gheorghe Hagi: antrenor în 2007
- Marius Lăcătuş: preşedinte în perioada 2005-2006, antrenor în perioada 2007-2008 şi în 2009
- Dorinel Munteanu: antrenor în 2008
- Mihai Stoichiţă: antrenor în perioada 2009-2010
- Emeric Ienei: preşedinte în 2010
- Helmuth Duckadam: numit ieri preşedinte
- Ilie Dumitrescu: numit ieri antrenor
- Mihail Majearu: numit în această vară antrenor la Centrul de Copii şi Juniori
- Adrian Bumbescu: numit în această vară antrenor la Centrul de Copii şi Juniori
Cu cine n-a lucrat: Laszlo Bölöni, Anghel Iordănescu, Tudorel Stoica, Gabi Balint, Dan Petrescu, Miodrag Belodedici, Marcel Răducanu, Liţă Dumitru.