“Ros-albastrii” au jucat pragmatic si au trecut aseara, in deplasare, de Zaglebie Lubin. Trupa lui Hagi are sanse mari de calificare in turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
Steaua a debutat cu dreptul in noua editie a Ligii Campionilor, invingand aseara, la Lubin, echipa poloneza Zaglebie cu scorul de 1-0. Fundasul Dorin Goian a punctat in minutul 56 cu o puternica lovitura de cap, din centrul careului, dupa un corner executat de Nicolae Dica.
Meciul de la Lubin a fost modest, polonezii remarcandu-se mai mult prin duritatea interventiilor, in timp ce stelistii au pacatuit prin greselile in faza ofensiva. Raportul ocaziilor a fost superior "ros-albastrilor", dar nici de aceasta data nu se poate spune ca s-a observat o prestatie incantatoare a vicecampioanei din Liga I. Returul de peste o saptamana are o favorita certa: Steaua.
Gica Hagi l-a folosit aseara titular, in premiera intr-un meci oficial, pe fundasul dreapta polonez Pawel Golanski. In locul lui Gabi Bostina, jucator dat afara de Gigi Becali, a fost utilizat Florin Lovin. Gigel Coman, alt fotbalist cazut in dizgratia latifundiarului, n-a fost nici “rezerva”, in timp ce Eugen Baciu a luat loc pe banca doar pentru ca Steaua n-a avut aseara alta dublura pentru Ionut Rada.
In tribunele stadionului "GOS" au fost prezenti doar 7.000 de spectatori. Polonezii au infulecat inainte de meci carnaciori si porumb fiert.
Prezentarea jucatorilor de la Lubin s-a facut intr-un mod original. Cand era anuntat cate un fotbalist, ca la un semn, un fan tasnea pentru a strabate terenul de joc cu un steag in culorile clubului, pe care era imprimat chipul respectivului fotbalist. Suporterul ocupa apoi pozitia in teren a jucatorului.
Pe marginea terenului, sapte majorete au dansat pe toata durata meciului. Steaua a fost incurajata in Polonia de numai 15 suporteri, care au afisat pe un gard mesajul "Ultrasi liberi". Romanii au aprins torte, fapt care ar putea atrage o noua amenda pentru Steaua din partea forului continental.
Fotbalistii lui Zaglebie au promisa, in caz de calificare in turul trei preliminar, o prima de 130.000 de euro pentru toata echipa, in timp ce stelistii joaca pe cate 100.000 de euro de caciula, dar numai daca vor izbuti sa atinga, pentru al doilea sezon consecutiv, faza grupelor.
Arena din Lubin ofera conditii jalnice la masa presei. In zona mentionata se afla doar sapte pupitre micute, iar jurnalistii care nu apuca loc n-au decat sa stea in picioare.
Cititi si: