Profesor arestat pentru un discurs și două editoriale. Un ministru, un decan de barou și un președinte de partid sar să îl ajute

Profesor arestat pentru un discurs și două editoriale. Un ministru, un decan de barou și un președinte de partid sar să îl ajute
Din cuprinsul articolului

Un profesor de liceu din București este arestat pentru două articole de ziar și un discurs. În apărarea sa au sărit multe personalități, dar statul român s-a dovedit mai puternic. Profesorul a ajuns la Văcărești.

Câteva considerații despre crima de lèse-majesté

Am parcurs și apoi am reprodus o relatare judiciară de acum 93 de ani cu gândul la mulțimea de apropiați de-ai mei din lumea avocaților. M-am gândit că ar fi interesant pentru ei să călătorească-n timp, într-o sală de judecată unde pledau nume mari, un fost ministru, un decan de barou, un președinte de partid istoric, iar miza era un proces de lèse-majesté cum nu se mai întâlnește acum.

Materialul era aproape pus în pagină când m-a izbit o întrebare: chiar ”nu se mai întâlnește acum” un astfel de proces? Fără să vreau să intru în polemici nesfârșite, mă limitez să spun doar că reportajul din sala de judecată s-ar putea să nu fie chiar atât de inedit pentru avocați. Au văzut, au trăit sau chiar au participat la procese care au luat în discuție transmiterea de mesaje publice.

”Crima/de fapt, infracțiunea” de lèse-majesté nu înseamnă, în esență, decât stabilirea de către stat a unui subiect tabu pentru discursurile publice sau a unei linii directoare imperative pentru modul în care acel subiect poate fi tratat. Adică o restricție în libertatea cuvântului.

Tot statul stabilește și pedeapsa pentru încălcarea acestor reguli, coștient fiind că pedeapsa nu îl vizează doar pe cel judecat, ci încurajează și autocenzura celor care, poate gândesc la fel, dar nu vor să se expună consecințelor.

Extinsă teoretic de la persoană/majesté la teme de interes public, tema depășește perioada autocrațiilor sau dictaturilor și ajunge în epoca modernă.

Justificată? De multe ori da, mai ales când e vorba de subiecte cu potențial de a răni sau care aduc atingere siguranței țării și interesului național. Dar cine stabilește aceste subiecte și, mai ales, care sunt limitele protejării lor, răspunsul stă în balanța de forțe dintre stat și purtătorii de mesaje.

În zilele noastre cine înclină balanța în favoarea sa? Au fost perioade când purtătorii de mesaje au avut câștig de cauză.

Amanta, camarila și profu’ de română

Am bătut destul de mult câmpii cu generalități și poza de deschidere, Carol al II-lea și Elena Lupescu la Paris, vă spune clar că povestea de astăzi e din vremea domniei acestui rege, o perioadă în care cuvântul ”democrație” nu valora nici măcar 3 lei, prețul unui exemplar din Universul anului 1933.

Întors în țară și pe tron în 1930 – după două renunțări la dreptul dinastic, în ambele cazuri fiind călăuzit de instinctele masculine și nu de capul menit coroanei regale – Carol nu a reușit să scoată din criza economică decât un grup de apropiați ai săi și ai Elenei Lupescu.

Așteptat de armată și o parte din populație, sărăcită de crah-ul care-i făcea pe americani să se arunce-n gol de pe zgârie-norii de pe Wall Street, Carol a fost un biet autocrat care a scăpat țara din mână.

În 1933, Garda de Fier făcea legea cu arma în mână, partidele erau simple piese de decor, iar din Casa Regală fuseseră exilate reginele Maria și Elena.

În acest peisaj de dizolvare a tot ce însemnase România Mare, un profesor de limba română de la Liceul Gheorghe Lazăr din București este arestat pentru crimă de... lèse-majesté.

Grigore Forțu era inițiatorul unui Bloc Cetățenesc, o platformă de discursuri care chemau la curățenia societății și editor al publicației Drum Nou. Ce s-a ales de el după ce a fost arestat și eliberat nu i-a mai interesat pe cronicari, câteva luni mai târziu prim-ministrul I.G. Duca era asasinat de legionari și România a intrat într-o furtună de sânge.

Relatarea de azi este de la confirmarea de către judecători a mandatului de arestare – Forțu avea să stea ceva timp la închisoarea Văcărești – și prezintă a apărare interesantă: Forțu îl respecta pe Rege și a vrut doar să îl avertizeze de bârfele care circulă despre oamenii din apropierea sa! Nu se dau nume de corupți în proces și nu e pomenit nici al ”duduii cu părul roșu”, pentru că, vorba aia, erou-erou, dar nu te joci cu focul pe lângă priapismul regal!

În apărarea profesorului au venit la Tribunalul Ilfov cel puțin un fost ministru, Grigore Trancu-Iași, președintele Partidului Social Democrat, Constantin Titel Petrescu, și decanul Baroului Ilfov, Iorgu Petrovici.

Domnilor juriști, lecturați, ceilalți rețineți doar că se poate și mai rău. De exemplu, ce a însemnat cenzura în Epoca de Aur și cât rămăsese din libertatea cuvântului.

Universul – 19 ianuarie 1933

Cazul profesorului Forțu – Tribunalul i-a confirmat mandatul de arestare

Mandatul de arestare, lansat de d. jude instructor Enescu contra profesorului Grigore Forţu, a fost supus luni confirmării tribunalului.

Desbaterile s’au urmat în faţa trib. Ilfov s. III — constituit cu d-nul preşedinte Ştefan Stoenescu, judecători Eugen Daniel şi Carol Mayer şi prim - procuror Al. Procop Dumitrescu — în prezenţa unui public foarte restrâns, format în deosebi cu avocaţii apărării şi reprezentanţii presei.

Ce conține mandatul de arestare

Precum am scris la timp, împotriva d-lui profesor Grigore Forțu s-a deschis acţiune publică de către parchetul de Ilfov, conf. art. 77 al. 1, 294 al. 1 şi 40 cod. penal, adică pentru „ofense aduse Domnitorului“ prin mijloacele prevăzute în textul referitor la delictul de calomnie.

Mandatul de arestare definind faptele ce i se impută, stabileşte că d. Forţa: 1) prin ziarul „Cetăţeanul", anul I, nr. 3 din 22 Decembrie 1932 a adus ofensa M. S. Regelui Carol II al României prin articolul „Guvernul morţii" şi „Cine apără pe rege?“, ziar care deşi confiscat, totuşi l-a răspândit în scop de a aduce la cunoştinţa publicului conţinutul scrisorilor sale; 2) prin întrunirea publică ţinută la 18 Decembrie 1932 în sala „Ileana" din Obor, în faţa publicului, a ofensat pe M. S. Regele, cuvântare ce a reprodus-o la şapirograf răspândind-o membrilor „Blocului cetăţenesc", al cărui preşedinte este; 3) de asemenea a tipărit ziarul „Drum Nou“ nr. 2, anul IV cu data de 15 Ianuarie 1933 prin care reproduce ofensele aduse anterior, retipărind articolele „Guvernul morţii" şi „Cine apără, pe rege?“, articole ce se răspândiseră prin tipărirea ziarului „Cetăţeanul“, cum şi cuvântarea ce a ţinut la 18 Decembrie 1932.

În fine, actul de încarcerare după ce prevede penalitatea de care se face posibilă fapta inculpatului (și anume dela 1 an la 2 ani închisoare și amendă dela 20.000 la 200.000 lei) , menționează că această măsură a fost dictată de necesitatea de a... „împiedica pe numitul să nu comunice cu cei cari tratează a mai fi audiaiţi“...

Interogatoriul

Desbaterea s-a început la ora 3 luni. d. a. Declarând şedinţa deschisă, d. preşedinte Şt. Stoenescu atrage — în prealabil — atenţia că se interzice orice fel de manifestaţie şi roagă să se păzească cu toată grija ţinuta şi prestigiul dezbaterilor.

Se procedează apoi la interogarea sumară a inculpatului

— Cum vă numiţi? Vârsta? Profesiunea?

— Grigore Forţu, de 53 de ani, profesor.

— Secundar?

— Secundar, la liceul „Gh. Lazar" din Bucureşti.

— În pricini corecţionale aţi mai fost dat?

— Da. Într’una singură. Sunt în proces la Curtea cu juraţi cu părintele Lupaş fiindcă l-am întrebat ce e cu milioanele din afacerea șilingilor...

— Ştiţi pentru ce sunteţi trimis acum in judecată?

— Da.

— Cunoaşteţi articolele?

— Evident, le cunosc şi recunosc că sunt ale mele.

— Dar cuvântarea rostită în sala „Ileana“?

— Şi pe aceea o recunosc. Iar redacţiunea din ziar a fost revizuită chiar de mine.

— În ce scop aţi tipărit şi rostit cele ce vi se impută?

— Scopul acţiunei noastre este să stârnim mişcare de opinie publică a cetăţenilor liberi din România Liberă spre a ajunge să cerem socoteală tuturor celor precis puşi sub vină de toate faptele publice, infamante ce vatăma avutul moral şi material al ţării. Am crezut şi credem cu toată stăruinţa că acesta e un drept al nostru. Şi nu am făcut astfel decât să exercităm un drept cetăţenesc pentru cucerirea căruia s’au jertfit înaintaşii noştri. De altfel, sunt pe drumul acesta de câţiva ani — pe el am rămas — şi dintr’însul nu mă voi abate.

Concluziunile Parchetului

În numele ministerului public a pus concluziuni însuşi primul procuror, d. Al. Procop Dumitrescu. D-sa a înfăţişat — sobru — că în ziua de 22 octombrie 1932 se proiectase apariţia ziarului „Cetăţeanul" prin care se aducea ofense capului statului, sub formă de aprecieri directe şi de reproduceri ireverenţioase şi agresive din gazete străine. Dându-se ordine în consecinţă, foaia a fost confiscată. S’au putut răspândi totuşi câteva foi, dintr’insa, printre aderenţii mişcării politice a d-lui Forţu şi mai ales s’au tras numeroase copii la şapirograf ce s’au bucurat de întinsă publicitate clandestină.

„N’am luat măsuri mai severe, spune d-sa, deşi eram îndreptăţiți, pentru că am socotit că acest prim gest nu va fi repetat şi mai cu seamă, că avertismentul va convinge pe autorul acţiunii acesteia că atinge o instituţie ce trebue — în interesul superior al ţării — ferită de orice întinare".

D. Forţu însuşi s’a interesat de cauza percheziţiei. I s’a explicat atunci şi d-sale, că „nu e bine pentru ţară să se pornească lupte contra capului statului". „De altfel, n’aveam nici o dovadă precisă că foaia confiscată a fost răspândită".

S’a produs însă la 18 Decembrie cuvântarea rostită de d. Forţu în sala de întruniri din „Obor“, în care s’au făcut aprecieri tari la adresa Suveranului.

Iar Sâmbătă a apărut ziarul „Drum Nou", ce a reprodus toate articolele anterioare, ofensatoare şi cuvântarea.

În această situaţie — spune d. prim procuror — ministerul public nu mai putea întârzia să se sesizeze. Și s’a sesizat. Examinând textele încriminate, reprezentantul ministerului public a constatat că ele colectând pretinse încriminări publice și repetând critice, însumează de fapt tot atâtea ofense ce se aduc Suveranului, în legătură cu fapte ce nu pot avea nici un raport cu El şi cu rolul Lui în stat.

Faptele astfel cum se definesc intră in prevederile legii. În ce priveşte arestarea, ea s’a impus atât prin gravitatea excepţională a vinei inculpatului ce-l pune astfel pentru o vreme măcar departe de mediul pe care l-ar primejdui prin prezenţa sa, cât şi „pentru a sluji celorlalţi de normă cum să se poarte".

În concluziune d-sa cere confirmarea mandatului de arestare.

Apărarea – Avocatul Vicol

Cel dintâi cuvânt, în numele apărării, îl rosteşte d. avocat Vicol. D-sa observă, din capul locului, că vina pentru care d. Forţu e adus în faţa instanţei de confirmare e cu totul deosebită de cele pentru cari tribunalul e convocat obişnuit în acest scop.

D. Forţu şi-a permis să ridice adevărul la rang de cult — să spuie numai adevărul, oricui, în orice împrejurare şi cu orice risc. Aceasta a mobilizat, împotrivă-i două formidabile forţe: mediocritatea, ce coalizează toate vârstele şi toate clasele contra oricărei valori şi individualităţi ce se relevează, spre a o strivi şi fraudatorii, cari în dispreţul oricărei rezerve spoliază avutul sărman al ţării.

Coaliţia aceasta a scornit svonul că d-sa ar fi ofensat Coroana. Examinarea chiar grăbită a articolelor incriminate vădeşte că d. Forţu, dimpotrivă, a fost animat în acţiunea întreprinsă tocmai de preocuparea de a apăra şi întări monarhia, regalitatea.

Ceea ce a supărat însă în acţiunea sa, a fost demascarea diversiunii pe care cele două forţe o fac spre a-şi acoperi faptele, utilizând prestigiul şi aureola capului statului.

Ajungând la examinarea declaraţiilor făcute la „Obor“, d-sa citează, spre a se întreba dacă toate acestea pot constitui ofense aduse Regelui: „Adevărat e că în vreme ce fazanii regali de la Arad şi Palatele regale din Bucureşti înghit sute de milioane, in aceiaşi vreme în armată caii mănâncă nutreţ pe datorie?... că enormele sume vărsate pentru inutilele uniforme se duc să formeze averea fantastică a unui domn Lupescu?... Noi am pornit să demascâm pe hoţi şi să mântuim ţara...“.

D. Forţu a pornit astfel o cruciadă, adevărată, contra şoaptelor întinătoare ce se încrucişează în jurul celei mai înalte expresiuni a statului român: Regele.

Deşi departe politiceşte de teoriile d-lui Forţu — conchide d-sa, am venit să pledez aci numai pentru că preţuiesc şi cinstesc la acest om de curaj de o reală demnitate civică: credinţa ce o are.

Apărarea – avocatul Titel Petrescu

Pledează apoi d. avocat Titel Petrescu. D-sa începe prin a puncta că apără în instanţa de confirmare nu numai un prieten dar — în prim rând — un principiu, principiul libertăţii individuale statornicit în materia delictelor de presă prin chiar textul art. 26 din Constituţie.

În ce priveşte învinuirile aduse d-lui Forţu, d-sa constată că ele se referă nu la acte personale şi directe de ofense aduse Regelui ci la reproducţiuni din alte publicaţii, cunoscute — sau la afirmaţiuni ce n’au nici un caracter jignitor şi departe de a ataca pe capul Statului, dimpotrivă, el avînd preocuparea de a organiza apărarea acestuia. Or toate acestea n’ar putea intra în prevederile textelor propuse prin rechizitoriu.

Apărarea – Avocații Iorgu Petrovici și Laurențiu Oainea și mulți alții

D. avocat Iorgu Petrovici examinează mandatul de arestare din punct de vedere numai al condiţiunilor lui formale şi constată că e nemotivat, şi nul.

E nemotivat, spune d-sa, fiindcă din punct de vedere al cauzelor cari l-au legitimat cuprinde sau numai justificări imprimate, adică leit motiv, sau simpla alegaţiune că sunt câţiva martori noi de audiat cari, faţă cu mărturia completă a inculpatului, devin fără de nici un interes.

Or, iî aceste condiţiuni, mandatul e fără fundament.

Din punct de vedere al gravităţii cazului şi al temerii de dispariţie a inculpatului, d. Petrovici spune că nu înţelege să stăruie, fiindcă d. Forţu e trimis în judecată nu pentru o infracţiune ce ştirbeşte onoarea ci pentru o credinţă politică şi pentru exprimarea ei.

Or, omul acesta cu o situaţie socială remarcabilă, ce luptă de un sfert de viaţă de om pentru formarea atâtor generaţii, nu poate fi asimilat infractorilor de rând, nu poate fi presupus că se va sustrage judecăţii dacă va fi pus în libertate.

Iată de ce infirmarea mandatului e nu numai legală dar şi utilă interesului colectivităţii.

D. avocat Laurențiu Oainea socoteşte că „procesul nu e al lui Forţu — el e primus inter pares“.

Ceea ce a spus d-sa nu are nici un caracter de jignire sau de ireverenţă faţă de forul suprem ci e o disperată încercare de a străbate paravanul impermeabil ce a fost înălţat intre Rege şi Ţară, şi de a-i aduce şi LUI la cunoştinţă ceea ce se zbate in suferinţele obştei.

Căci d. Forţiu n’a făcut decât să demaşte infamiile celor cari au păgubit interesele ţării. Vorbind de gravitatea faptelor, d-sa spune că gravitatea ar fi cu adevărat reală dacă mandatul acesta de arestare ar fi confirmat, iar nu dacă ar fi infirmat.

Iar, politiceşte, crede că arestarea vădeşte că „ne găsim in prezenţa unui guvern nervos, care, el cel dintâi, trebuie să regrete că s’a forţat nota".

D. avocat Emil D. Vasiliu-Cluj, declară că urmărirea deschiisă de parchet contra d-lui Forţu, dacă ar fi îndreptăţită azi, ar fi totuş tardivă, căci ceea ce i se impută prevenitului, s’a săvârşit în Octombrie trecut şi mai înainte.

„Nu ne aflăm deci în faţa unei serii de delicte cari ar constitui un cumul, precum pretinde parchetul, ci ne aflăm în faţa unui pretins delict continuu. Sunt toate elementele continuităţii, căci ca un fir roşu se poate urmări aceeaşi idee şi în cele două articole de presă incriminate şi în discursul reprodus în gazeta sa, astfel că ne aflăm în faţa unei adevărate continuităţi a unui delict care dacă totuşi s’ar dovedi că a fost comis, el s’a săvârşit însă numai prin mijlocul presei. Or, art. 26 din Constituţie prevede lămurit că deşi pentru delictele împotriva persoanei, comise prin presă, se face o derogare de la judecata juriului, trimiţându-se procesele înaintea tribunalului, totuşi acest articol prevede expres în ultimul său aliniat că în materia delictelor de presă, arestul preventiv este interzis.

„Aşadar se cere de parchet nu mai puţin decât călcarea Constituţiei tocmai în cea mai formală a ei interzicere”. „Nu se poate sustrage de la competenţa juriului această afacere, în care poporul suveran este chemat ca să se pronunţe”.

„Prin aceasta îmi amintiţi situaţia similară petrecută in procesul d-lui Manoilescu, când am fost îndreptăţit să spun consiliului militar ce-l judeca, că nu are competenţa morală de a condamna odată cu d. Manoilescu şi ideea de restauraţie a eventualului viitor şef al armatei căreia judecătorii de atunci aparţineau, precum acum dv. nu aveţi competenţa de a lua răspunderea istorică şi politică de condamnare, fie şi numai prin confirmarea mandatului, în persoana d-lui Forţu, a ideei de restauraţiune în toate drepturile sale a celuilalt suveran, poporul, generator el însuşi de suveranitate".

Se dă cuvântul d-lui avocat Toma Dragu. D-sa examinează mandatul de arestare din punct de vedere al condiţiilor permise de art. 93 c. pr. pen. şi observă că o primă insuficienţă cerută a se releva e aceea că în mandat nu s’au reprodus aserţiunile reţinute în încadrarea conf. art. 77 și 294 c. penal ce s’a fixat in cauză.

Or, fără de această reproducere, instanţa de confirmare nefiind pusă în situaţia de a cunoaşte textele incriminate şi a le cerceta prin prisma penalităţii ce li s’a adoptat, nu poate păşi temeinic la „cântărirea“ valabilităţii mandatului.

Păşind oarecum în fond, d. Dragu constată că atacul d-lui Forţu — cât e atac — nu vizează pe Rege. Pledează apoi d-nii Gr.Trancu-Iaşi şi Gr. Conduratu cari invederează că mandatul de arestare lansat nu satisface nici un interes legal şi legitim măcar, de instrucţie, şi cari , evocând acte, impresionante, din trecutul de om şi profesor, al d-lui Forţu, susţin că mandatul nu poate fi confirmat.

Apărarea d-lui Forțu

Se dă ultimul cuvânt inculpatului. D-sa începe prin a spune: Pe mine trebuie să mă apăr? Dar pe mine trebuie să mă apere ţara. Fiindcă eu însumi n’am făcut decât să apăr ţara mea, ale cărei temelii morale sunt şubrede. N’am dreptul?

Dar peste toate suveranităţile mai există una — a mea, a fiecăruia — suveranitatea cetăţenească. „însuşi dv., justiţia n’aveţi decât atâta cât vă dăm noi şi atâta vreme cât noi, nu observăm că dv. delegaţii noştrii, greşiţi...” După ce face călduros elogiu dreptului la libertatea de a acţiona şi de a gândi, d. Forţa spune că „dreptul acesta de a gândi şi de a mă jertfi pentru el nimenea nu mi-l poate răpi“.

„Fie să fiu ultima jertfă pe altarul acestei libertăţi a României Mari. Accept. Nimic nu se poate face, nimic nu se poate înălţa fără jertfă”.

„Nu mi se poate pretinde să vorbesc liniştit când am fost neliniştit, până în adâncul sufletului, de nedreptatea înfiorătoare a arestării mele“.

Prevenitul vorbeşte în termeni de extremă severitate contra „canaliei politice“ ce s-a plasat între Rege şi Ţară şi aminteşte audienţa ce a avut-o la Suveran împreună cu reprezentanţii membrilor corpului didactic.

„În furtul acestor oameni politici pe care ţara îi suportă noi vedem Majestate bucăţica noastră de pâine — şi suntem revoltaţi“ — i-ar fi spus. „Din câtă ştiinţă avem, ştim , că state mari s’au prăbuşit din cauza nedreptăţilor — dar din cauza greutăţilor nu“. A contribuit efectiv şi cu sacrificiul persoanei sale la restauraţie, a desluşit d. Forţa, ceea ce ar exclude ideia că a putut lucra contra M. S. Regelui.

Şi de când El a revenit în ţară, i-a slujit cu credinţă. Această stare însă nu poate dăinui, de a tolera calomniile odioase ale presei străine contra Regelui şi prestigiului ţarei acesteia, făurite numai din sacrificii şi eroism şi de a „suporta politicianismul prădalnic revărsat ca o undă murdară“.

„Contra acestei blestemate stări de lucruri m’am ridicat“... „Eu sunt un simplu cetăţean ce nu vrea să se mai audă în lume că statul lui e unul de'ruşine“. „Şi un cetăţean este în drept să vorbească — şi să se sacrifice — pentru binele ţării lui“.

„Este ceea ce am făcut eu“. „Nu ştiu, de aceea, ce caut aci“. „Pentru că aceasta nu constitue un defect“. „Dar dacă tribunalul va socoti că totuși e un delict, îl rog să-mi confirme mandatul...

Confirmarea mandatului

Desbaterile s’au terminat, cu acest ultim cuvânt al arestatului, la ora 7 și 10 minute. Tribunalul a intrat apoi în deliberare, ce a durat până la 9 seara. La 9,30 şedinţa a fost redeschisă spre a se pronunţa limalul prin care, tribunalul cu unanimitate confirmă mandatul de arestare.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]