Stavarache: E prima oară, după istoria din 1945, când PNL poate să ofere un preşedinte

Stavarache: E prima oară, după istoria din 1945, când PNL poate să ofere un preşedinte

Alegerile care sunt organizate anul acesta sunt cele mai importante din ultimii 25 de ani, iar, pentru prima oară după 1945, PNL are posibilitatea de a oferi un preşedinte al României, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, liderul liberalilor băcăuani, Romeo Stavarache.

Primarul Bacăului, care participă la Conferinţa Teritorială a PNL Iaşi, le-a vorbit celor peste 700 de participanţi la reuniune despre importanţa acestui an electoral în care se vor desemna viitorii europarlamentari şi preşedintele României.

‘Avem în faţă două rânduri de alegeri foarte importante. Poate cele mai importante din ultimii 25 de ani. Este pentru prima oară, după istoria din 1945 a României, când Partidul Naţional Liberal poate să ofere României un preşedinte. Avem o mare obligaţie să îndeplinim acest lucru. Dacă vrem cu adevărat să jucăm un rol important, trebuie să ne batem pentru alegerile care vin: în primul rând pentru europarlamentare şi după aceea trebuie să ne unim forţele împotriva PSD’, a spus Stavarache.

Liberalul băcăuan a lăsat să se înţeleagă că este necesară reunificarea dreptei pentru a-i învinge pe social-democraţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

‘Acum adversarii noştri politici sunt duşmani declaraţi. Înainte de europene veţi auzi tot timpul spunându-se ‘noi vrem USL’, dar vocea îi trădează că vor cu Partidul Democrat. Eu am spus de la bun început că nu vreau cu PSD, că nu am încredere în ei. Eu cred că PNL are şanse şi mai ales în Moldova să îşi atingă obiectivul de 25%. Acest lucru va face să coaguleze dreapta în jurul său. PNL nu trebuie să mai facă niciodată niciun fel de alianţe fără să fie liderul şi, totodată, nu fără a avea premier, pentru că premierul dă guvernarea’, a spus Stavarache.