Editura Evenimentul si Capital

Statele Unite pregătesc un nou BOMBARDAMENT. AMENINȚĂRILE care nu lasă loc de INTERPRETĂRI

Autor: | | 7 Comentarii | 3982 Vizualizari

Statele Unite se pregătesc de un nou bombardament asupra Siriei, anunțul fiind făcut în mod oficial. "Nu aceasta este calea pe care o preferăm, dar este o cale pe care am demonstrat că o putem urma şi suntem pregătiţi să o urmăm din nou", a declarat luni după-amiază ambasadorul SUA, Nikki Haley, în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.

Statele Unite au avertizat, luni după-amiază, că ar putea lansa un nou atac punctual asupra Siriei în cazul în care Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite nu ia măsuri pentru evitarea unor noi bombardamente chimice, relatează site-ul agenţiei Reuters.

"Atunci când comunitatea internaţională eşuează în măsurile luate, există momente când ţările sunt nevoite să lanseze propriile acţiuni", a argumentat Nikki Haley.

Avertismentul lui Nikki Haley intervine în care Consiliul de Securitate ONU insistă pentru aplicarea imediată a armistiţiului umanitar de 30 de zile în Damasc şi în suburbia Ghuta de Est, ocupată de insurgenţi, unde armata siriană susţine că atacă grupuri "teroriste" care lansează rachete spre capitală, menționează Mediafax.ro.

Săptămâna trecută, oficiali americani citaţi de cotidianul The Washington Post afirmau că Administraţia Donald Trump analizează posibilitatea unui bombardament punctual împotriva Siriei ca reacţie la informaţiile privind atacuri cu arme chimice. Conform surselor citate, preşedintele Donald Trump le-a cerut membrilor Administraţiei de la Washington opţiuni pentru sancţionarea regimului Bashar al-Assad după presupusele atacuri cu clor şi posibil cu alte arme chimice în zone aflate sub controlul forţelor opoziţiei. Cel mai recent incident de acest gen a fost raportat pe 25 februarie, în zona Ghuta de Est, o suburbie a Damascului. Un copil a murit în urma acestui atac, au declarat surse medicale siriene.

În aprilie 2017, Statele Unite au efectuat un atac punctual în Siria. Armata americană a lansat 59 de rachete Tomahawk asupra Bazei militare Shayrat.

Un laborator pentru fabricarea de armament chimic a fost descoperit în zona Ghuta de Est, o suburbie a Damascului aflată sub controlul insurgenţilor, a anunţat luni armata siriană.

Potrivit armatei siriene, militanţii insurgenţi din Ghuta de Est pregăteau un atac chimic pentru a-l atribui Administraţiei Bashar al-Assad.

Un laborator clandestin pentru producerea de armament chimic a fost descoperit în zona Aftris, situată în suburbia Ghuta de Est, a afirmat colonelul sirian Feruz Ibrahim. "Suspectăm că acest tip de armament este produs pentru a fi utilizat şi pentru a fi acuzate în mod fals trupele guvernamentale că au folosit arme chimice", a spus Feruz Ibrahim, citat de agenţia de presă rusă Sputnik.

În Siria au avut loc o serie de atacuri cu arme chimice atribuite regimului Bashar al-Assad, care a negat orice implicare.

Armata siriană, susţinută de Iran şi de mişcarea şiită Hezbollah, asediază Ghuta de Est, o zonă aflată sub controlul insurgenţilor care luptă împotriva regimului Bashar Al-Assad. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:58 DRAGNEA NU mai ARE de ALES! DEMISIA sau CĂDEREA GUVERNULUI? PSD poate PIERDE MAJORITATEA în PARLAMENT, dacă actualul LIDER NU SE REATRAGE 17:37 Partizanii lui DRAGNEA activează OPȚIUNEA NUCLEARĂ. Acuzații de COLABORARE cu STATUL PARALEL. „Parcă e venită din LABORATORUL KOVESI-MAIOR-COLDEA!” 17:01 ATACURI repetate în PSD. O întreagă ORGANIZAȚIE de partid SUSȚINE scrisoarea împotriva lui DRAGNEA. 16:25 DRAGNEA vs PSD. Un nume GREU din PARTID susține SCRISOAREA CELOR TREI. 15:50 REACȚIA lui DRAGNEA la LOVITURA de PALAT. „Despre DEMISIE discutăm în CExN” 15:09 Firea nu-l uită şi nu-l iartă pe Dragnea. ATACUL CARE SPUNE TOTUL despre intenţiile ei. News alert 15:07 Cei trei grei vs. Dragnea. SCRISOARE DESCHISĂ INCENDIARĂ despre „starea Partidului Social Democrat”. Breaking news 15:05 Dragnea, APROAPE de FINAL. „DEMERSUL PERVERS” din SCRISOAREA CELOR 3 îi poate fi FATAL. ÎL TRĂDEAZĂ şi Dăncilă? Analiza lui Dan Andronic 15:04 E clar, DRAGNEA ESTE ÎNCOLŢIT din toate părţile! Încă o LOVITURĂ DE RĂSUNET în interiorul PSD 14:21 REACȚIE din GUVERN cu privire la SCRISOAREA CELOR TREI GREI. „Momentul este PROST ales” 14:14 Ponta CONFIRMĂ COLAPSUL LUI DRAGNEA! Cine urmează la conducerea PSD? 14:08 Dragnea A PRIMIT MAREA VESTE de la Instanța Supremă. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ pentru liderul PSD. Breaking news 13:35 STĂNESCU nu-l mai SUPORTĂ pe DRAGNEA. Mesaj AGRESIV de ULTIMĂ ORĂ 13:27 ZÂNZANIE în PSD! ARDELENII ies la ATAC. Planul EXTREM pentru SUSȚINEREA lui Dragnea 13:07 Ștefănescu reacţionează după SCRISOAREA CELOR 3. Se ştie când SE VA DA CEA MAI APRIGĂ BĂTĂLIE pentru putere în PSD 13:07 IORDACHE transmite o REPLICĂ EXTREM de TRANȘANTĂ către CEI TREI GREI care au redactat scrisosarea deschisă 12:57 Ion Cristoiu a surprins DETALIUL NEVĂZUT din scrisoarea celor 3? ÎNTREBAREA al cărei răspuns POATE FI SALVAREA LUI DRAGNEA. Alertă 12:14 Ultimatumul Vioricăi Dăncilă pentru Liviu Dragnea! Cât mai rămâne în funcție? Editorial de Anca Andrei

Articole salvate