Mai întâi elementele pozitive ale discursului: pe tema refugiaţilor, preşedintele Comisiei Europene vorbeşte despre solidaritate fără constrângere, un semnal la adresa sancţiunilor de 250.000 euro de refugiat neacceptat care vor fi, cel mai probabil, îndepărtate. Însă în acelaşi timp, Comisia responsabilizează preşedinţia rotativă a Consiliului, Slovacia, pentru a obţine poziţii europene comune la nivelul statelor în sensul acceptării refugiaţilor, integrării lor.

Deşi se regăsesc în discurs elementele complementare – protecţia frontierelor, acorduri cu statele vecine de tranzit pentru migranţi, investiţii în statele de provenienţă a acestora – un proiect comprehensiv şi credibil lipseşte aici, deşi nu a mai fost pronunţat cuvântul “cote”. Dealtfel toate temele în divergenţă, controversate, au lipsit din discurs şi formulele necesare tranşării la nivelul deciziei. Şi confuzia constantă este menţinută la nivelul vocabularului între migranţi şi refugiaţi, la Juncker toţi fiind refugiaţi, mai mult, îndrituiţi să rămână în Europa şi să se integreze, nu găzduiţi pe perioada războiului spre a se reîntoarce în ţările de origine la încheierea conflictului.

Juncker propune un fond de investiţii externe pentru vecinătate, în Est plus Africa, aşa cum propune un fond de garanţii pentru tineri pentru a reduce şomajul dominant la tineri. Şi aici, preşedintele Comisiei remarcă faptul că vorbim despre responsabilităţi ale statelor(neacoperite) dar unde, într-un format generos, se implică şi Comisia.

În ceea ce priveşte terorismul, Comisia vorbeşte despre nevoia de cooperare, despre măsuri împotriva finanţării terorismului, retragerea propagandei jihadiste de pe site-uri, combaterea radicalizării în şcoli şi închisori, controlul circulaţiei şi vânzării armelor de foc. Frontex şi Garda de Coastă sunt garanţiile şi contra refugiaţilor, şi pentru combaterea terorismului, prin apărarea frontierelor. Şi înregistrerea întregului trafic de persoane printr-un sistem automatizat pentru călătorii, o bancă de date pentru a identifica nepotrivirile şi a proteja cetăţeanul european.

Pe politica Externă, de Securitate şi Apărare vin propunerile cele mai ambiţioase: O strategie Europeană pentru Siria şi mandatarea doamnei Mogherini să intre în negocieri, dar mai ales Armata Europeană, deoarece costă mai puţin, Europa nu poate depinde de capacitatea statelor membre ci are nevoie de o capacitate proprie militară şi un Stat Major propriu. Resurse militare comune, care aparţin UE şi funcţionează în complementaritate cu ONU. Presiunea industriei militare europene pare să fi dat rezultate, pe de altă parte proiectul menit să relanseze integrarea europeană mai profundă şi să arate că proiectul european continuă să existe este unul profund controversat, e vorba de o atribuţie fundamental naţională dar unde Comisia se asigură şi ameninţă voalat că îl va pune în aplicare numai cu ţările doritoare, dacă nu se atinge consensul. Şi o banală referire la faptul că proiectul nu e îndreptat contra NATO.

De remarcat aici că nu mai vorbim nimic despre proiecte integrative lăsate la jumătatea drumului precum Schengen, că nu mai discutăm reformarea acestuia şi primirea României şi Bulgariei, ignorăm proiecte mai vechi dar deschidem şantiere noi, şi acestea cu un glisaj spre un Schengen al Apărării (propunere italiană) cu statele fondatoare ale UE şi doar cine doreşte. În fapt un proiect integrator care pare mai degrabă unul de construcţie a unor noi falii, dacă proiectul nu e corect aşezat. Şi o decuplare solidă de SUA, despre care nu se mai vorbeşte -relaţie transatlantică, TTIP – atunci când despre acordul cu Canada s-au făcut referinţe înaintea discursului măcar. Un proiect care, cu certitudine, va stârni cel puţin dezbateri, dacă nu controverse fundamentale.