SRI, somat de Comisia Parlamentară pentru Control să dezvăluie eventualul plan de cooperare cu DNA în dosarul Gala Bute

SRI, somat de Comisia Parlamentară pentru Control să dezvăluie eventualul plan de cooperare cu DNA în dosarul Gala Bute

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a anunțat că va solicita detalii SRI în ceea ce priveşte existenţa unui plan de cooperare cu DNA în cazul dosarului „Gala Bute". Claudiu Manda a mai afirmat că a analizat sesizarea din partea fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, sesizare coroborată cu una anterioară, trimisă comisiei de fostul preşedinte Traian Băsescu. În consecinţă, spune Manda, este imperios necesar un răspuns al SRI în această privinţă, în condiţiile în care nota fostului lider de la Cotroceni, Traian Băsescu, dacă se va dovedi a fi reală, ar rezulta o serie de concluzii catastroale pentru sistemul judecătoresc din România.

„Am parcurs sesizarea pe care ne-a făcut-o dl. Traian Băsescu. Am coroborat această sesizare cu încă o sesizare care ne-a venit astăzi (miercuri - n.r.) din partea doamnei Udrea, prin avocat. Sunt o serie de lucruri pe care le-am şi concluzionat. În primul rând, am hotărât să cerem SRI nota la care dl. Băsescu face referire şi pe care ne-a trimis-o. Avem numărul notei din data respective. Să vedem dacă acea notă pe care ne-a prezentat-o dl. Traian Băsescu este autentică”, a declarat preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI. El a mai punctat faptul că a hotărât, urmare a noilor amănunte ivite, să solicite SRI “să ne spună dacă în acea speţă penală sau speţe penale au existat acele echipe comune şi dacă au funcţionat acestea şi cum au funcţionat. Unu - că a existat cooperare între SRI şi DNA pe acea speţă, care are legătură cu Gala Bute. 2 - că DNA a trimis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă în care spunea că nu a existat colaborare între SRI şi DNA pe baza protocolului, ci doar pe baza legii, deşi în notă se fac referiri la articole din protocol şi la acel plan de cooperare”.

“Ce am sesizat este că în anul 2011 exista acea notă de informare de la SRI către DNA, în care vorbea de persoane care sunt cumva în dosarul Gala Bute, unde existau suspiciuni de infracţiuni de corupţie, niciuna de ameninţare la adresa securităţii naţionale, iar din câte am înţeles (...) persoanele respective au devenit martori sau martori denunţători şi inculpat a devenit doamna Udrea, deşi în acea informare nu se vorbeşte absolut deloc de doamna Udrea că ar fi vinovată cu ceva. Interesant este faptul că adresa era din 2011 - nota respectivă, iar dosarul a început în 2015”, a punctat Manda.