Potrivit juralistului Dorin Chioțea, sportivii români vor câștiga și de 10 ori mai puțin decât omologii lor din Singapore sau Indonezia, în timp ce sportivii din Kazahstan sau Indonezia vor pleca acasă cu până la 250.000 de dolari pentru o medalie de aur.

Între timp, sportivii români vor fi nevoiți să se „mulțumească” cu doar 70.000 de dolari de la statul român.

„Pentru o medalie olimpică de aur statul român plătește sportivilor 70.000 €, clubul (de stat) mai poate da 35.000 € și COSR va plusa cu un automobil Toyota Camry (sponsor Tokyo2020). Un „argint” ar încasa 50.000 € și un „”bronz” 30.000. Sunt sumele dublate deja – promisiune presedinte Mihai Covaliu – de Guvern, conform Legii Sportului. Sunt platite primele șase locuri, iar cele de pe podium beneficiaza de rente viagere”, a scris jurnalistul pe Facebook.

Cât primesc sportivii din alte țări

Totodată, Dorin Chioțea a făcut o paralelă între eventualele câștiguri ale sportivilor români și cele ale sportivilor altor state.

Am răvășit netul și am mai săpat în zonă să aflu cât plătesc (U$D) alte state sportivilor pentru medaliile câștigate la Tokyo2020. Ordinea, evident, este Aur/ Argint/ Bronz. Iată ce-a ieșit:

SINGAPORE
1.000.000/ 500.000/ 250.000;

INDONEZIA
750.000/ 375.000/ 187.500;

KAZAHSTAN &
AZERBAIDJAN
250.000/ 125.000/ 62.500;

ITALIA
166.000/ 83.000/ 55.000

UNGARIA
125.000/ 90.000/ 72.000

RUSIA
61.000/ 38.000/ 26.000

FRANTA
55.000/ 22.000/ 14.000

SUA
37.500/ 22.500/ 15.000

AFRICA DE SUD
37.000/ 19.000/ 7000

GERMANIA
22.000/ 17.000/ 11.000

CANADA
15.000/ 11.000/ 8.000

 

Jocurile Olimpice s-ar putea amâna și în 2021

Marți, directorul general al Tokyo-2020, Toshiro Muto, a declarat că nu exclude anularea Jocurilor Olimpice din acest an, dacă numărul de cazuri de coronavirus va continua să crească.

„Vom continua deci discuţiile, dacă există un vârf de cazuri. Am convenit că în funcţie de situaţia coronavirusului, vom convoca din nou discuţii cu participarea celor cinci părţi (pe lângă Tokyo-2020, este vorba de Comitetul Internaţional Olimpic, Comitetul Internaţional Paralimpic, guvernul japonez şi guvernul metropolei Tokyo – n. r.). În acest moment, cazurile de coronavirus pot creşte sau scădea. Ne vom gândi deci la ce va trebui să facem atunci când se va ivi situaţia”, a afirmat Muto