Spitalul Foișor, noi informații despre Florin Piersic: „Pacientul a început procedurile”
- Bianca Ion
- 15 mai 2024, 17:32
Reprezentanţii Spitalului de Ortopedie „Foişor” au transmis miercuri un comunicat referitor la evoluția stării de sănătate a actorului Florin Piersic.
Care este starea actuală a actorului Florin Piersic. Anunțul făcut de Spitalul Foișor
În cadrul comunicatului, reprezentanții spitalului au anunțat că evoluția actorului Florin Piersic este „lent favorabilă” și că acesta a început deja procedurile de kinetoterapie şi recuperarea medicală.
„Evaluarea domnului Florin Piersic, făcută în dimineața de 15.05.2024, de către echipa medicală arată o evoluție lent favorabilă. Pacientul a început procedurile de kinetoterapie și recuperare medicală”, transmite Spitalul Foișor.
În urmă cu o săptămână, Florin Piersic a fost internat la Spitalul Foişor, după ce anterior fusese internat la Institutul „Matei Balş” şi Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj Napoca.
Medicul Adrian Marinescu, detalii despre evoluția lui Florin Piersic
Directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, Adrian Marinescu, a oferit marți seară mai multe detalii despre starea lui Florin Piersic, cum este tratat și ce factori se iau în vedere de medicii de la Spitalul Foișor.
Actorul s-ar ridica deja singur la marginea patului, însă nu trebuie pierdut din vedere că marele actor are o vârstă înaintată.
„Din fericire, nu numai că suntem încrezători, ba chiar avem motive să ne gândim că evoluţia a fost bună şi post-operator şi pe partea de proces infecţios şi lucrurile sunt echilibrate. Până la urmă, este vârsta care e o realitate, sunt bolile cronice şi nu vorbim doar de cele cardiace, în aşa fel încât din punctul meu de vedere e un pacient fragil care poate să pună probleme. Îmi doresc din tot sufletul să fie bine şi în direcţia asta toată echipa medicală care a fost încă de la început, vorbesc de partea de la Bucureşti, îşi doreşte ca supravegherea permanentă să ducă la un deznodământ mai mult decât fericit.
E ceea ce ne dorim. Trebuie lucrat pas cu pas. Contează fiecare zi. Lucrurile trebuie gândite treptat, pas cu pas, monitorizat din toate punctele de vedere şi să sperăm că vom ajunge la ceea ce toţi ne dorim”, a declarat medicul Adrian Marinescu, marţi seară, la Medika TV.
Actorul a transmis un mesaj de pe patul de spital
La începutul acestei săptămâni, Florin Piersic a transmis admiratorilor săi un mesaj chiar de pe patul de spital.
„Scumpilor și prea dragilor mei, celor care m-ați purtat în gândurile voastre, m-ați înconjurat cu atâta grijă si iubire, acum când tocmai s-a terminat Săptămâna Mare, vă spun Hristos a Înviat!
Cu această ocazie, vă dau și o veste: și asta datorită minunaților doctori care mă îngrijesc. Mă amuză când văd la premiile Oscar cum vin actorii premiați cu un pomelnic de mulțumiri, dar astăzi chiar vreau să îi pun fiecăruia medalia inimii mele în piept. Mă refer la Prof. Dr. Adrian Molnar, Dr. Horia Roșianu, Dr. Florin Crișan, Dr. Raed Arafat, Prof. Dr Streinu Cercel. Dr. Adrian Marinescu, eroii mei- Dr. Șerban Dragosloveanu și Dr. Denisa Anastase, împreună cu Dr. Adelina Moise, cea care m-a trimis în lumea viselor în timpul operației, dar...m-a și adus înapoi. Vă iubesc pe toți, oameni buni și vă copleșesc cu recunoștința mea! Țineți-mă aproape, pentru că mai am de spus multe povești minunatului meu public”, a transmis Florin Piersic.