Spital de copii, riscă închiderea Camerei de gardă: Personalul este epuizat
- Antonia Hendrik
- 3 ianuarie 2024, 21:36
Spital de copii, riscă închiderea Camerei de gardă. Este vorba despre un Spital Clinic de Copii din Bucureşti, unde situaţia este destul de gravă din cauză că posturile nu au fost deblocate.
Spital de copii, riscă închiderea Camerei de gardă din cauza lipsei de personal. Asistentele sunt epuizate, spune managerul. „Fetele fac eforturi şi vin la ture în plus, dar nu o să putem la nesfârşit”. Managerul Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, Maria Enescu, atrage atenţia asupra situaţiei dificile de la Camera de gardă. Acesta spune că lipsa de personal este foarte mare, iar asistentele sunt epuizate.
Spital de copii, riscă închiderea Camerei de gardă
Şefii de secţie au transmis un memoriu prin care au cerut închiderea Camerei de gardă, dar se caută soluţii pentru evitarea acestei situaţii.
„Da, există riscul închiderii Camerei de gardă, pentru că nu ne-au deblocat posturile. Noi am făcut eforturi şi am acoperit Camera de gardă, deocamdată, dar asta nu o să ţină la nesfârşit, pentru că personalul este epuizat. Trebuie să facem din nou memorandum, ca să deblocheze posturile. Dar, situaţia aceasta nu se întâlneşte doar în spitalul nostru, ci în toate spitalele care aparţin de Primărie.
Şefii de secţie au făcut un memoriu către manager ca să închidem Camera de gardă, dar vă daţi seama că în perioada asta de pandemie, cu rujeola şi cu gripele sezoniere, era crimă să o închidem. Fetele fac eforturi şi vin la ture în plus, dar nu o să putem la nesfârşit să facem chestiunea aceasta, pentru că şi ele sunt epuizate. Lipsa de personal este foarte mare”, a explicat Maria Enescu.
Spital de copii, riscă închiderea Camerei de gardă. Sursa foto: Arhiva EVZ
Situaţie dificilă de la Camera de gardă a Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu
Maria Enescu a menţionat că la nivelul de spital există numărul necesar de medici, dar din schema de personal lipsesc peste 70 de asistente.
„Asistentele, în mod normal, lucrează 12 cu 24, iar ca să asigurăm turele la Camera de gardă am mai dat asistente de prin secţii, unde s-a mai putut, dar şi acolo nevoia este destul de mare. Pentru început, am mai limitat, mai comasăm nişte secţii. Vedem ce-o să facem. Eu, ca manager, nu pot lua hotărârea să închid Camera de gardă şi să las pacienţii să stea cu zecile de ore la un triaj. Dacă aş închide Camera de gardă la ora 19,00, până a doua zi dimineaţă vă daţi seama ce ar fi. Nu suntem spital de urgenţă, dar la spitalele de urgenţă se stă deja cinci-şapte ore la coadă.
Copil internat în spital. Sursa foto: Arhiva EVZ
Dacă am închide şi noi, timpul de aşteptare ar fi groaznic. Spitalul e plin de copii, nu pot să fac aşa ceva. Datoria noastră, ca manageri, e să găsim soluţii. Trebuie să găsim soluţii, să trecem hopul acesta. Mai ales acum, în perioada sărbătorilor, e jale. Şi acum stăm cu Poliţia aici, pentru că unii părinţii sunt foarte recalcitranţi şi agresează personalul medical; după ce că e puţin, mai e jignit, înjurat şi aşa mai departe”, a transmis Maria Enescu.
Maria Enescu, a informat că în următoarele zile vor avea loc întâlniri la nivelul ASSMB şi se va lua o decizie privind transmiterea unui nou memorandum. De asemenea, spitalul a informat Primăria Capitalei asupra situaţiei existente.