Marţi seară am participat la un exerciţiu antitero, organizat de către SRI într-un avion Tarom aflat în plin zbor, şi dintr-un simplu observator, dintr-un simplu jurnalist care a venit în căutarea unei ştiri, am devenit fără voia mea agentul 007, spionul care, printr-o încurcătură, s-a infiltrat printre cunoscuţii „Şoimi”.

Zilele trecute, un coleg de muncă mi-a propus să particip la un exerciţiu. Şi nu unul de imaginaţie sau de cine ştie ce respiraţie care te eliberează de stres, ci unul în cadrul căruia „şoimii” SRI vor simula un atac terorist, la bordul unui avion, aflat în plin zbor , pe timp de noapte. Am făcut ochii mari cât cepele, am cerut detalii, mi s-a spus că alte informaţii nu avem şi, desigur, am acceptat. Şi astfel ieri seară, în aeroportul „Henri Coandă”, o domnişoară tare amabilă mi-a făcut check-in-ul şi mi-a înmânat biletul de avion. Urma să zbor spre Larnaca (Cipru).

După ce am trecut de porţile de securitate, m-am pironit întrun scaun şi am aşteptat, într-o uşoară stare de suspensie, îmbarcarea. Eram singurul rătăcit din faţa ghişeului. La scurt timp, rând pe rând, şi-au făcut apariţia tot felul de oameni, de la tineri c re lucrează în mass-media, la oficiali din cadrul companiei Tarom şi până la bărbaţi robuşti, cu priviri pătrunzătoare, care îţi scrutau măduva sufletului.

Teatru la mare altitudine

Port o scurtă discuţie cu un reprezentant Tarom, aflu că exerciţiul la care voi fi martor este o premieră (agenţii SRI se pregătesc de obicei în simulatoare), iar după mă îmbarc. În avion, puhoi de „călători”. Ni s-au înmânat nişte ochelari militari de protecţie, stewardesa ne-a instruit ce să facem în caz de, iar la scurt timp avionul a decolat. De jur împrejur, numai bărbaţi „doi pe doi”. Aşteptam, dar nimic nu se întâmpla. Zbor plăcut, nicio turbulenţă, stewarzii ne ofereau apă. Mă bag în seamă cu tânărul din dreapta mea, cerându-i o gumă de mestecat, îl întreb dacă e jurnalist, îmi răspunde că e cu băieţii din brigadă în timp ce face un scurt gest din cap pentru a mi-i arăta, îl întreb ce se va întâmpla, îmi răspunde că nu ştie nimic şi că oricum aşa e mai palpitant. Atenţie! Chiar dacă erau colegi, niciunul dintre ei nu ştia care era „băiatul bun”, căci „şoimii” acţionează din umbră, poate chiar de pe scaunul de lângă tine, şi care era „teroristul”, de unde şi suspansul şi verosimilitatea situaţiei. Teatru, dar nu prea, cu alte cuvinte.

 

„Mi-au trecut pe la ureche mai multe gloanţe oarbe”

Deodată, haos! Aud împuşcături, cartuşele goale zburau în aer, zbieretele căptuşeau interiorul avionului. La câteva scaune distanţă, un individ apucase să „înjughie” trei persoane, pentru ca apoi, un altul să sară, parcă din neant, şi să îl neutralizeze. La coada avionului, pe un alt „terorist” au sărit câţiva inşi şi l-au imobilizat. Ce a urmat, nu este greu de povestit, însă cum e vorba de tactici militare special gândite pentru siguranţa naţională, nu le voi aşterne aici. Mă voi rezuma însă la rocadele pe care „şoimii” le-au făcut cu noi şi cu bagajele în avion, la faptul că ne-au „centralizat” la mijlocul aeronavei, în timp ce ei, cu pistoalele îndreptate spre noi şi urlând „mâinile pe scaunul din faţă, capul în pământ!”, au ocupat partea din faţă.

Înainte de atac, un SRI-ist mi-a dat o gumă de mestecat

După ce au restabilit ordinea, timp de aproximativ o oră ne-au păzit, avertizându-ne că orice mişcare bruscă va fi interpretată ca o ameninţare şi că vor acţiona în consecinţă. La aterizare, încă din aer am văzut prin hublou cum suntem aşteptaţi de o armată de oameni înarmaţi până-n dinţi, autospeciale de intervenţie şi ambulanţe. Exact ca-n filmele de acţiune în care sunt preluaţi ostatici. Odată cu aterizarea, echipele antitero de pe pistă au deschis uşile avionului şi, cu mitralierele îndreptate spre noi, urlau să nu ridicăm capul din pământ şi să ţinem mâinile pe scaune. Toţi eram consideraţi suspecţi. Rând pe rând, am fost scoşi din avion, în pas alert, cu mâinile la ceafă.

 

Cum m-am infiltrat printre agenţii antitero

În acest moment, neavând o vestă de jurnalist pe mine, am devenit brusc un spion infiltrat printre SRI-işti. Mai exact, în loc să fiu extras din exerciţiu odată cu coborârea din avion, aşa cum s-a procedat cu toţi oamenii din mass-media, am fost aliniat pe câmpul de lângă pistă, cu faţa la un zid, alături de tânărul care mi-a oferit o gumă de mestecat, dar şi de o bună parte a colegilor săi. După ce colegii săi (cei care aveau rolul de „băieţi buni”) ne percheziţionează, mă trezesc într-un autobuz plin de SRI-işti. Exerciţiul se încheiase, nu însă şi rolul meu de spion. Autobuzul ne-a dus în faţa unei clădiri cu accesul restricţionat pentru civili. Acolo, după îndelungi priviri din partea „şoimilor” am realizat şi eu, şi ei că nu aveam ce căuta în acel loc. Au urmat câteva momente de derută, căci nimeni nu ştia ce e cu mine acolo, nici măcar eu, dar într-un final am ajuns la ieşir ea din aeroport împreună cu noii mei prieteni „securişti”.

 

În jumătate de secol, o singură deturnare reuşită

În materie de tactici şi tehnici antitero, România are 45 de ani de experienţă, iar instructorii SRI ţin cur suri de securitate în mai multe ţări din Eur opa. Chiar dacă zborurile din ţara noastră, în genere, nu sunt vizate de terorişti, în trecut a avut loc o deturnare. Astfel, „șoimii” au apărut după singurul atac terorist izbutit asupra unui avion românesc, care a avut loc în perioada comunistă. Pe scurt, în vara din ’71, un avion românesc a fost deturnat, printr-o acţiune spectaculoasă, spre Viena. Bela Moka, capul acţiunii, un tip animat de-a lungul vieţii de dorinţa de a părăsi ţara şi de a ajunge în Occident, a intrat alături de cinci inşi, toţi înarmaţi, cu o maşină de taxi pe pista aeroportului din Oradea. Cei 16 pasageri n-au apucat nici măcar să se îmbarce, fiind surprinşi pe pistă. Din cauza vitezei cu care au „lucrat”, personalul nu a avut timp să reacţioneze.

 

Cum au fost pedepsiţi „teroriştii” din 1971

Trăgând focuri de armă în aer şi ameninţându-i pe cei prezenţi, au reuşit să urce la bordul avionului şi să decoleze. Avionul a fost escortat de două MIG-uri şi a trecut prin Ungaria, iar apoi a aterizat în Austria. La Viena, cei şase, toţi mecanici de tractoare, cu vârste între 19 şi 29 de ani, s-au predat după câteva ore de negocieri. Au primit pedepse între 1 şi 3 ani de închisoare, dar nu au fost expulzaţi. De dorul Irinei, nevasta sa, Bela Moka a revenit în ţară, însă a fost reţinut şi condamnat la 23 de ani de închisoare.„Şoimii”, ultima linie de apărare în cazul în care celelalte măsuri de securitate eşuează, au împiedicat, până acum, deturnarea unui avion pe ruta Târgu Mureş – Bucureşi, două tentative din ’77 şi una din ’83, pe ruta Bucureşti – Caransebeş. În data de 31 decembrie 1974, doi agenţi, Petre Boris şi Şerban Pompiliu, au murit în urma prăbuşirii unei nave în zona Sibiului.