Soții, părinții și copiii nu vor mai putea fi șefi unii peste alții în instituțiile publice
- Iulia Moise
- 26 august 2026, 09:15
birou / sursa foto: dreamstime.com
Angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în relații directe de tip șef-subaltern cu soțul sau cu o rudă de gradul I vor trebui să iasă din această situație până pe 8 octombrie, potrivit Legii nr. 165/2026.
Noile reguli aduc pentru personalul contractual o serie de interdicții și obligații care până acum se aplicau, în principal, funcționarilor publici.
Se schimbă regulile pentru mii de angajați contractuali din ministere, primării, prefecturi, agenții și instituții deconcentrate. Potrivit modificărilor aduse Codului Administrativ, relațiile ierarhice directe între soți sau între părinți și copii nu vor mai fi permise.
Noile prevederi au fost introduse prin Legea nr. 165/2026, act normativ adoptat de Parlament în sesiune extraordinară, în cadrul unui jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Legea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 6 august și a intrat în vigoare pe 9 august. Pentru situațiile deja existente, legislația prevede însă o perioadă de tranziție de 60 de zile, termen care expiră pe 8 octombrie.
Gata cu relațiile directe de tip șef-subaltern între rude
Una dintre cele mai importante modificări vizează personalul contractual din administrația publică.
Noile reguli prevăd că nu sunt permise raporturile ierarhice directe între persoane care sunt soți sau rude de gradul I, adică între părinți și copii.
Cu alte cuvinte, un angajat contractual nu va mai putea fi direct subordonat propriului soț, propriei soții, mamei, tatălui sau copilului.
Persoanele care se află deja într-o astfel de situație trebuie să iasă din raportul direct de tip șef-subaltern în termenul stabilit de lege.
Situațiile vor fi constatate de șeful ierarhic superior, care va trebui să dispună măsurile necesare pentru încetarea raporturilor ierarhice directe.
Termenul-limită este 8 octombrie 2026.
ANI, solicitată să explice noile reguli
Președintele Asociațiilor Municipiilor din România, Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a solicitat Agenției Naționale de Integritate un punct de vedere privind modul în care trebuie interpretate noile prevederi.
Solicitarea a vizat în special aplicarea Legii nr. 165/2026 și modificările aduse personalului contractual din administrația și instituțiile publice.
Interpretarea este importantă deoarece noile reguli pot afecta numeroase structuri din administrația centrală și locală, acolo unde există deja situații în care membri ai aceleiași familii lucrează în aceeași instituție și se află pe poziții ierarhice diferite.
Legea nu interzice însă, în mod automat, ca soții sau rudele de gradul I să lucreze în aceeași instituție. Problema apare atunci când între aceștia există o relație ierarhică directă, de tip șef-subaltern.

Sursa foto: dreamstime.com
Reguli mai dure și în cazul conflictelor de interese
Modificările aduse Codului Administrativ nu se opresc aici.
Personalului contractual din administrația publică i se aplică acum reguli clare și în materia conflictului de interese, similare celor deja existente pentru funcționarii publici.
Un angajat contractual poate fi considerat în conflict de interese, printre altele, atunci când:
- trebuie să rezolve cereri sau să participe la luarea unor decizii care privesc persoane sau firme cu care are relații patrimoniale;
- face parte din aceeași comisie cu funcționari publici care îi sunt soț sau rude de gradul I;
- interesele sale financiare, ale soțului sau ale rudelor de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia la serviciu.
În astfel de situații, angajatul este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii sau de la participarea la luarea deciziei.
Ce riscă angajații care încalcă regulile
Încălcarea prevederilor privind conflictul de interese poate fi considerată abatere disciplinară.
Sancțiunile pot merge de la avertisment scris până la concediere disciplinară. Printre măsurile prevăzute de Codul Muncii se numără:
- avertismentul scris;
- retrogradarea din funcție pentru o perioadă de cel mult 60 de zile;
- reducerea salariului de bază cu 5-10% pentru o perioadă de una până la trei luni;
- reducerea salariului și, după caz, a indemnizației de conducere;
- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Astfel, administrația publică intră într-o nouă etapă de reguli pentru personalul contractual. Din 8 octombrie, situațiile în care soțul, soția, părintele sau copilul este șeful direct al unui angajat contractual vor trebui eliminate.
Important: rudele pot continua să lucreze în aceeași instituție, însă nu vor mai putea păstra o relație ierarhică directă între ele.