Mădălina Apostol, partenera lui Nick Rădoi, a murit. Cei doi au trăit o poveste de dragoste discretă

Mădălina Apostol, partenera lui Nick Rădoi, a murit. Cei doi au trăit o poveste de dragoste discretăNick Radoi si Madalina. Sursa foto: Colaj EVZ

Mădălina Apostol, partenera de viață a omului de afaceri Nick Rădoi, a murit duminică dimineață, 13 septembrie 2026, în jurul orei 02:00. Vestea a fost confirmată de afacerist, care a anunțat că va reveni în România pentru a participa la funeralii și pentru a fi alături de familia partenerei sale. Potrivit informațiilor apărute până acum, aceasta s-ar fi sinucis,

Cine a fost Mădălina Apostol, partenera lui Nick Rădoi. Cei doi au trăit o poveste de dragoste discretă

Nick Rădoi a aflat despre moartea Mădălinei Apostol și a anunțat că va reveni luni în România pentru a participa la funeralii. Omul de afaceri își dorește să fie alături de familia partenerei sale în aceste momente dificile.

„În acest moment, sunt distrus”, a declarat Nick Rădoi, pentru Click!

Nick Rădoi și-a construit afacerea în Statele Unite

Nick Rădoi a plecat din România la vârsta de 19 ani, după ce familia sa ar fi fost expulzată din țară. Tatăl său transmitea informații către Radio Europa Liberă, post cunoscut pentru criticile aduse regimului comunist.

Ajuns în Statele Unite cu doar 300 de dolari, Rădoi a povestit că a muncit în două fabrici, iar în timpul nopții prepara gogoși pentru un restaurant. În 1993, și-a început propria afacere, cumpărând un camion cu care transporta legume și fructe din California până la New York.

Activitatea sa s-a extins treptat, iar afaceristul a ajuns să dețină mai multe camioane și să dezvolte o afacere în domeniul transporturilor.

Mădălina Apostol a fost apropiată de Monica Gabor

Mădălina Apostol era cunoscută în lumea mondenă din România și era prezentată drept una dintre cele mai bune prietene ale Monicăi Gabor. Numele său a apărut de-a lungul anilor în presa mondenă, inclusiv în legătură cu relația pe care a avut-o cu Nick Rădoi.

Cei doi au format un cuplu timp de mai mulți ani, iar povestea lor de dragoste a fost marcată de despărțiri și împăcări. În ultimii ani, Mădălina Apostol și Nick Rădoi au ales să își protejeze viața privată și să stea departe de atenția publicului.

Nick Rădoi vorbea despre schimbarea din viața Mădălinei

Într-o declarație făcută în trecut, Nick Rădoi povestea că partenera sa trecuse printr-o transformare importantă și că cei doi optaseră pentru un stil de viață mai discret. Afaceristul spunea că Mădălina își dorea liniște și că această schimbare îi făcea bine.

„Mădălina și-a schimbat viața. Nu mai este Mădălina pe care o știați voi, s-a schimbat și datorită mie. Când un om cunoaște două vieți, nu doar pe cea de dinainte, ci ajunge să cunoască două variante, își alege partea care este mult mai bună. Mă bucur pentru ea și pentru schimbarea din viața ei. Locuim în Los Angeles acum, în Huntington Beach. A ales discreția în ultimii ani, la fel ca mine, pentru mai multă liniște, și e mult mai bine așa”, a spus Nick Rădoi recent.