Șoșoacă, precizări despre Federația Română de Box. Unde e, de fapt, președinte de onoare
- Andrei Pospai
- 14 martie 2025, 21:47
Diana Șoșoacă. Sursa foto: Captură video Youtube Diana Șoșoacă a prezentat, vineri, un document prin care dovedește că a fost numită recent preşedinte de onoare al Ligii de Box Profesionist Box Ringul. Cu o zi înainte, lidera SOS a purta mănuși de box la depuunerea candidaturii și a declarat că ocupă această poziție, dar în cadrul Federației Române de Box.
Diplomă de excelență prezentată de Diana Șoșoacă nu este a Federației Române de Box, ci al Ligii de Box Profesionist „Ringul”.
E la "Ringul"
„Pentru cei care au contestat calitatea mea de Președinte de Onoare al Ligii de Box Profesionist «Ringul» din cadrul Federației Române de Box”, a declarat ea.
Afirmațiile au fost făcute după ce FRB a reacționat printr-un comunicat oficial publicat pe Facebook, însoțit de un videoclip cu declarațiile senatoarei.

Șoșoacă, diplomă
„Declarația de azi a doamnei Diana Șoșoacă - Am fost numită de curând președinte de onoare al Federației Române de Box - făcută după depunerea candidaturii domniei sale la alegerile prezidențiale din luna mai, NU ARE LEGĂTURĂ CU REALITATEA”, a transmis Federația Română de Box.
Nu intenționează să agreseze pe nimeni
Diana Șoșoacă, președintele SOS România, și-a depus joi candidatura pentru alegerile prezidențiale la Biroul Electoral Central.
Aceasta a subliniat că nu intenționează să agreseze pe nimeni, ci să transmită un mesaj despre forța și determinarea poporului român.
De asemenea, a afirmat că a fost instruită să îi fie respinsă candidatura, adăugând că un individ nu poate fi supus unui proces de respingere pentru aceleași motive de două ori.
„Avem dosarul depus care este în regulă. De la BEC ni s-a spus că este cel mai complet şi cel mai original dosar cu semnături adevărate”, a declarat Diana Şoşoacă, la ieşirea din sediu.
A transmis scrisori în America
În plus, Diana Șoșoacă a declarat că i-a scris președintelui Statelor Unite, Donald Trump despre situația din România.
Ea a mai menționat că a trimis scrisori similare vicepreședintelui SUA, JD Vance, și lui Elon Musk, adăugând că a fost invitată să participe la un eveniment la Mar-a-Lago în luna următoare.