Fostul primar al Capitalei ar putea fi internat astăzi la cardiologie pentru investigaţii medicale, recomandarea a fost făcută din Comisia alcătuită chiar din Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, după o vizită în arestul central unde au fost verificate condiţiile în care Oprescu stă.
Potrivit acestuia, riscurile pentru starea de sănătate a lui Oprescu sunt foarte ridicate, motiv pentru care fostul edil urmează să fie tratat într-o unitate medicală specializată.
„Potrivit legii, avem dreptul sa ne adresam de indata organului ierarhic superior, adica ministrului de Interne, vicepremierului Gabriel Oprea, si Guvernului, dar, cel putin eu, am increderea, am convingerea ca a existat aceasta dilema in cazul medicului privind prevederile contradictorii existente in legea executarii pedepselor din 2013, care ar duce la interpretarea ca nu poti scoate persoana in cauza din arest si respectiv prevederile mult mai clare din legea privind prevenirea torturii si a tratamentelor inumane si de prevenire a incalcarii drepturilor fundamentale a celor aflati in detentie, in arest etc”, a afirmat Victor Ciorbea.