Sorin Grindeanu, mesaj pentru presa din România

Sorin Grindeanu, mesaj pentru presa din România

Premierul Sorin Grindeanu s-a arătat foarte încântat de presa din România pe care o îndeamnă să critice atunci când consideră că trebuie să critice.

"(Presa din România, n.r.) să continue să facă ceea ce a făcut şi până acum, să transmită cu onestitate, cu bună-credinţă, să critice, atunci când consideră că trebuie să critice", a declarat premierul Grindeanu, invitat să transmită un mesaj pentru presa românească, înainte de a participa la Gala News.ro. 

Prim-ministrul a afirmat că alege mereu "partea constructivă" din materialele de presă.  "Chiar dacă, să spunem, există şi o parte critică, aleg partea pozitivă, partea constructivă, fiindcă eu continuu să cred că împreună - (...) presa, noi, cei care decidem, societatea, în general - putem contribui cu toţii, dacă privim în mod pozitiv fiecare lucru, (...) la creşterea şi dezvoltarea României", a mai afirmat Grindeanu. 

În cadrul Galei News.ro, premierul Grindeanu a înmânat "premiul pentru performanţă şi spirit de echipă" echipei feminine de spadă a României, care "ne-a făcut mândri vara trecută la Olimpiada de la Rio".