Un inventator spune că are succes în afacere şi s-a lăsat de fumat prin mesaje subliminale transmise de un program de calculator.
Cât au muncit alţii într-o viaţă întreagă, Virgiliu Popescu, inventator în domeniul electronicii, a reuşit în trei ani: s-a lăsat de fumat, are bani, o casă pe care o visează dintr-o poză, a descoperit femeia ideală şi e relaxat. Cum? Zice că a inventat un soft care te ajută să-ţi îndeplineşti dorinţele.
Altruist din fire, s-a gândit să le dea reţeta şi altora - 120 de lei costă CD-ul care aduce fericirea. Pentru marea prezentare, ni s-a spus că trebuie să-ţi faci rezervare, sala are o capacitate de doar 200 de locuri. M-am îngrijorat că nu voi mai prinde scaun la "elixirul fericirii". Am trimis e-mail, dar nu mi-a răspuns nimeni.
M-am liniştit când am ajuns în sală. În jur de 20 de oameni, cam cât o grupă de grădiniţă, s-au adunat într-un amfiteatru de la Universitatea de Agronomie din Capitală ca să vadă marea minune - Lasermind.
Ai grijă ce-ţi doreşti, ţi se poate îndeplini din tastatură
După cum spune inventatorul Popescu, "Lasermind e un soft de computer care foloseşte o metodă ştiinţifică de excitare vizuală şi auditivă a subconştientului prin sugestii subliminale, sub limita percepţiei obişnuite, la frecvenţă mare, care duce la obţinerea unor efecte spectaculoase".
Pe scurt, cât stai la calculator, un program de calculator te bombardează cu mesaje de genul: "Sunt deştept", "Am succes la femei" sau "Am vilă cu piscină la Bragadiru". Aceste mesaje subliminale rulează foarte rapid şi aprope că nici nu le poţi vizualiza, însă creierul le percepe. Ca să fie "tratamentul" complet, poţi adăuga muzică şi poze cu o casă de vis care să apară din când în când.
"În momentul în care i-ai dat drumul să ruleze, lansează flash-uri scurte de imagine sau mesaje cu transparenţă reglabilă. Pot apărea între 70 şi 100. Sunt unii care stau şi câte 14 ore în faţa computerului, la aceştia sigur funcţionează", crede cu tărie inventatorul Virgiliu, stăpânul mesajului subliminal.
Cum să te minţi şi să crezi că ai ce nu ai
"O imagine valorează cât o mie de cuvinte. Eu am folosit o poză cu o vilă, chiar de pe coperta CD-ului. Am reuşit să ajung în posesia unei case asemănătoare. Mesajul care ajunge la creier nu-i lasă loc de interpreatare, creează efectul ca şi cum deja ai avea obiectul respectiv", mărturiseşte Popescu.
Cu Lasermind, spune că a reuşit să slăbească vreo 40 de kilograme. Avea vreo 130. În talie a scăzut 40 de centimetri. În plus, s-a lăsat şi de fumat: "De 12 ani, aveam o normă cam de 3 pachete pe zi şi nu ştiam cum să mă las. Brusc s-a întâmplat acest lucru, şi apoi a venit cu celelalte succese. Vă daţi seama, să se întâmple la unul cu trei pachete pe zi, e ceva. Pur şi simplu l-am pus să ruleze în background vreo trei ani de zile. Dacă te autohipnotizezi, cum se întâmplă prin intermediul acestui soft, reuşeşti să faci toate lucrurile astea foarte uşor".
Afacerea fără mesaje subliminale
Despre mesajul subliminal ştia câte ceva din cultura generală şi s-a gândit că ar fi o soluţie.
"Am căutat un soft, dar n-am găsit. Dacă era unul, îl foloseam şi nu mă mai apucam să construiesc eu unul. După ce am reuşit şi în afaceri, şi am obţinut şi casa dorită, am hotărât să-l vând. 120 de lei e un preţ promoţional deocamdată", mai adaugă inventatorul.
Dacă şi-ar pune pe calculator să ruleze un mesaj subliminal de genul "vânzările softului Lasermind merg extraordinar", Virgiliu Popescu n-ar mai trebui să se streseze să-şi caute clienţi. Însă unde e vorba de afacere nu prea îşi face loc subliminal. Iniţial, nu a vrut să-l vândă în România, "din cauza unor colaborări neplăcute cu nişte afacerişti de la noi". Aşa că a făcut nişte copii şi le-a dat gratuit pe la diverse expoziţii de inventică, pe la care a participat.
Astfel, varianta în limba engleză a Lasermind a ajuns la japonezi, australieni, americani."Le-am dat gratuit câteva copii şi au zis că le-a plăcut foarte mult", spune inventatorul Popescu.
PROGRAM. "Pacientul" îşi alege mesajul care îi va schimba viaţa
"Sunt un şef bun, le dau încredere subalternilor"
Însă următorul pas, cu adevărat important pentru Lasermind, va fi acela când se va adresa marilor companii. Ca obligaţie de serviciu, ca să meargă afacerea brici, cât stau la calculator, şefii ar putea fi bombaradaţi cu mesaje de genul "Sunt un şef bun", "Le inspir încredere subalternilor". "Primind atât de multe mesaje, mintea nu se mai opune. Altfel ar putea spune «eu nu sunt un bun manager, nu inspir încredere»", explică tainele creatorul Lasermind.
Cam cu jumătate de gură, Virgiliu Popescu spune că nu poate să facă Lasermind toată treabă: "E mai mult un catalizator, e adevărat că trebuie să mai faci şi tu ceva, nu poate tot să facă programul. Dacă e o persoană care stă degeaba şi aşteaptă să-i pice din cer, i se îndeplinesc mai greu lucrurile pe care şi le doreşte. Lasermind îţi dă o stare de bine şi de încredere, iar succesul e foarte aproape odată ce-l foloseşti".
"Pur şi simplu am lăsat trei ani de zile să ruleze în background Lasermind şi am casa dorită pe care am văzut-o într-o poză, am slăbit 40 de kilograme şi nu mai fumez." VIRGILIU POPESCU, inventator Lasermind