Șoferii de peste 70 de ani vor obține permisul de conducere doar dacă respectă anumite condiții. Care sunt noile reguli

Șoferii de peste 70 de ani vor obține permisul de conducere doar dacă respectă anumite condiții. Care sunt noile reguliSursă: pxhere.com

Comisia Europeană a luat o decizie în cazul șoferilor cu vârsta de peste 70 de ani. Aceste persoane vor trebui să demonstreze că sunt apți pentru a deține permisul de conducere și la această vârstă înaintată.

O directivă care ar urma să fie aprobată de Comisia Europeană prevede ca șoferii cu vârste de peste 70 de ani să demonstreze regulat că sunt apți să conducă. Proiectul european are drept scop ca până în anul 2050 să nu mai fie înregistrate decese pe drumurile din Uniunea Europeană, iar până în 2030 numărul lor să fie redus la jumătate.

Obiectul UE pare destul de greu de atins dacă ținem cont de cifrele actuale. Aproximativ 20.600 de persoane au murit pe drumurile din UE, în 2022, iar 2.000 dintre aceștia au murit doar în România. Proiectul UE este, de fapt, o reformă a permiselor de conducere, care ar trebui să îmbunătățească siguranța rutieră cât mai repede. Una dintre prevederi se referă și la șoferii de peste 70 de ani.

Ce a decis Comisia Europeană în cazul șoferilor de peste 70 de ani

Permisul de conducere al șoferilor europeni cu vârste de peste 70 de ani ar urma să fie verificat o dată la cinci ani. În plus, CE vrea ca valabilitatea carnetelor să fie modificată. Proiectul de lege european propune ca un permis de conducere să fie valabil timp de 15 ani în UE, în loc de 10 ani, cât este în prezent. În plus, o altă modificare ar fi că permisele ar urma să devină digitale. Acest lucru înseamnă că procesarea și reînnoirea lor se va face și online.

Carnetele de conducere cu o valabilitate de 15 ani vor fi primite doar de șoferii cu vârste de până în 70 de ani. În cazul celorlalți conducători auto vor fi emise permise care vor avea o valabilitate de cinci ani. Reprezentanții CE au explicat că în acest fel va putea fi posibilă verificarea periodică a aptitudinii vârstnicilor de a conduce.

În cazul în care un șofer care vrea să își reînnoiască permisul nu îndeplinește standardele medicale, el poată să ceară să facă un set de analize medicale. Autoritatea care emite carnetele de conducere este cea care poate decide dacă șoferul va fi supus unui control efectuat de către un specialist, potrivit Frankfurter Rundschau.

Ne puteți urmări și pe Google News