Profeția unui sociolog: PSD vrea să dispară urgent de la guvernare
- Ionel Dancu
- 6 septembrie 2017, 11:38
Sociologul Barbu Mateescu are un "sentiment acut" că PSD se pregătește să intre în opoziție.
"Am un sentiment acut că PSD vrea să-şi ia valijoara şi să dispară urgent de la guvernare. Viitorul guvern va trebui să repare haosul bugetar al guvernării ... partitocrate, iar PSD din opoziție intră într-un context favorabil în ciclul 2019-2020 ("noi am mărit pensii şi salarii, cei care au venit după noi au fost răi")", a scris Mateescu pe pagina sa de Facebook.
"Dacă intuiția mea e corectă nu vorbim de luni ci de săptămâni sau zile", a adăugat acesta.
Manevra politică de care vorbește sociologul a fost testată cu succes de PSD anul trecut, când partidul a câștigat la scor atât alegerile locale cât și alegerile parlamentare. Victoria social-democraților a fost construită pe un discurs de opoziție, cu critici la adresa Guvernului tehnocrat Dacian Cioloș.