Socialistul Vlad Bătrâncea, scandal, la CC. Contestă dreptul Guvernului din Republica Moldova la decizii secrete
- Angelina Olaru
- 16 august 2024, 18:32
Republica Moldova. Astăzi, Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova și președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a depus două sesizări la Curtea Constituțională (CC) privind controlul constituționalității amendamentelor la Legea Guvernului și la Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. El le califică drept scandaloase.
„Dreptul guvernului de-a aproba decizii importante în regim secret”, contestat de socialistul Vlad Bătrâncea
Oficialul socialist susține că „amendamentele la Legea Guvernului, adoptate de majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în două lecturi, permit puterii executive să adopte decizii protocolare, fapt ce nu este prevăzut în Constituția Republicii Moldova”. Astfel, Guvernul de la Chișinău ar fi „obținut dreptul de-a aproba decizii importante în regim secret, fără dezbateri publice și fără publicarea lor oficială, încălcând principiul transparenței”.
De ce liderul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor acuză PAS
„Autorii acestor amendamente sunt deputații PAS și nu guvernul, ceea ce constituie, de asemenea, o încălcare a procedurii. Proiectul a fost înregistrat în parlament, fără dezbateri și expertiză anticorupție.
A doua sesizare către Curtea Constituțională vizează amendamentele la Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Este vorba despre inițiativa guvernului, la baza căreia se află anume această decizie protocolară, adoptată în regim secret, fără dezbateri publice și consultări la nivel parlamentar. Aceste amendamente nici nu au fost publicate în „Monitorul Oficial”, a menționat liderul fracțiunii BCS din Republica Moldova.
Care ar fi „marea amenințare pentru întreprinderile de stat” din Republica Moldova
„Legea adoptată este o dovadă de protecționism față de un agent economic, fapt ce trebuie examinat de CC”, a relatat Vlad Batrâncea. Potrivit acestuia, documentul creează o mare amenințare pentru întreprinderile de stat, care fac parte din patrimoniul național, deoarece din Lista întreprinderilor nepasibile privatizării au fost excluse, în regim secret, mai multe obiecte de nivel strategic.
În urma modificărilor celor două legi, în opinia socialistului, Guvernul de la Chișinău ar fi obținut instrumente suplimentare pentru gestionarea stării de urgență. Acestea ar permite adoptarea unor decizii fără dezbateri publice și fără a fi publicate oficial, contrar Constituției Republicii Moldova. Liderul BCS solicită anularea „amendamentelor scandaloase neconstituționale”, conform unui comunicat al PSRM.
Radu Marian, deputat PAS: „Este o acțiune politică pentru a atrage atenția”
Pe de altă parte, Radu Marian, deputat al PAS, a declarat pentru NewsMaker că sesizările depuse de liderul BCS ar fi mai degrabă acțiuni politice, deoarece deputații majorității parlamentare ar fi respectat procedurile.
„Cât privește procedura, spre exemplu, la Legea privind administrarea și deetatizarea. Am adoptat un amendament care s-a discutat public în comisie. Nu a fost nimic secret. Totul este public pe site-ul Parlamentului Republicii Moldova. Orice persoană poate să citească și să vadă ce s-a introdus. Procedural, s-a respectat totul. Nu văd în ce bază s-a făcut sesizarea. Este o acțiune politică pentru a atrage atenția”, consideră Radu Marian, citat de NewsMaker.