Situația devine critică în Moldova. Avertismentul Ambasadei SUA. Cetățenii americani sunt sfătuiți să plece de urgență din Transnistria

Situația devine critică în Moldova. Avertismentul Ambasadei SUA. Cetățenii americani sunt sfătuiți să plece de urgență din TransnistriaSursa foto: Dreamstime.com

Statele Unite au emis o alertă de securitate pentru cetățenii americani aflați pe teritoriul Transnistriei. Ambasada Statelor Unite de la Chișinău îi sfătuiește pe cetățenii americani aflați în Transnistria să părăsească imediat regiunea. Alerta vine în contextul exploziilor care au avut loc pe 25 și 26 aprilie în regiune. O alertă similară a fost emisă, pentru cetățenii bulgari, și de autoritățile de la Sofia. Bulgarii au fost sfătuiți să părăsească teritoriul Moldovei, de urgență.

Oficialii Ambasadei Statelor Unite de la Chișinău le-a solicitat cetățenilor americani din Transnistria să părăsească de urgență această zonă. Avertismentul vine în contextul incidentelor din zilele de 25 și 26 aprilie, din această regiune.

„Pe 25 și 26 aprilie au fost explozii în Tiraspol și lângă Mayak, în regiunea separatistă Transnistria. Ambasada SUA monitorizează îndeaproape situația. Sfătuim cetățenii americani aflați în Transnistria să plece imediat”, se arată într-un anunț publicat pe pagina de internet a ambasadei Statelor Unite din Republica Moldova.

Avertismentul oficialilor din Statele Unite vine la scurtă vreme după ce Ministerul de Externe de la Sofia le-a recomandat cetățenilor bulgari să părăsească Republica Moldova. Autoritățile de la Sofia au făcut referire la „situația complicate din țară”.

„Având în vedere situaţia complicată înăuntrul şi în jurul Republicii Moldova, le cerem compatrioţilor noştri să se abţină de la orice călătorie în această ţară. (…) Îi îndemnăm pe cetăţenii bulgari care se află pe teritoriul Republicii Moldova să ia măsuri şi să părăsească ţara cu vehicule disponibile în prezent”, a anunțat Ministerul bulgar de Externe.

SUA, îngrijorată cu privire la Transnistria! Sunt posibile tentative de escaladare

Sursa foto. EVZ

Situație explozivă în Transnistria

Aceste recomandări pentru cetățenii americani și bulgari au loc în contextul în care adjunctul ministrului rus de Externe, Andrei Riabkov, atrăgea atenția că Transnistria ar putea fi implicată în războiul din Ucraina. El a făcut aceste declaraţii în urma unei serii de incidente, inclusiv explozii, în enclava separatistă Transmistria din zilele de 25 și 26 aprilie.

De altfel, această poziție a fost confirmată și de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova. Potrivit spuselor sale, Rusia consideră incidentele din regiunea separatistă Transnistria o tentativă de a atrage această regiune în conflictul mai amplu din Ucraina.

Aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol au instituit cod roşu de alertă teroristă după producerea mai multor explozii în cursul zilelor de luni şi marţi. Liderul separatiştilor, Vadim Krasnoselski, a dat vina pe anumite grupări care au venit din Ucraina. El a îndemnat la reţinere pentru a evita izbucnirea unui conflict militar.

Pe de altă parte, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia încearcă să destabilizeze Transnistria. Aceasta pentru a avea un pretext ca trupele rusești să intre în această zonă pro-rusă.