Singapore, o destinație exotică de vacanță. Prețuri mari la hoteluri, iar condițiile lasă uneori de dorit
- Maria Pană
- 27 iunie 2024, 22:54
Singapore este o destinație de vacanță fascinantă. Cu toate acestea, nu este pentru toate buzunarele. Aici puteți da și 700 de euro pe noapte la hotel. Și chiar și așa puteți pleca nemulțumiți. Cel mai bine cotat hotel din zonă este Furama Riverfront.
Cu toate acestea, există clienți care se plâng de serviciile de acolo. Spre exemplu, o turistă care a cerut să aibe camera pe același etaj cu fiica ei din cauze medicale, nu a reușit să obțină acest lucru. ”Fiica mea s-a cazat a doua zi și era la un etaj complet diferit. A fost foarte incomod.
Destinație de vis, hoteluri de coșmar
În plus, ni s-a refuzat o cheie suplimentară, ca să poată merge între etaje. Nu mi s-a oferit nicio asistență pentru check-in sau pentru a ajunge în camera mea cu valiza. Camera nu a fost curățată o singură dată. Au o politică de a face curățenie doar la fiecare 3 zile. Am stat 4 nopți și nu ne-au curățat camera si nici prosoapele nu le-au schimbat”, a explicat doamna în cauză.
Prețul pe noapte la acest hotel este de peste 200 de euro. Marina Bay Sands din Singapore este un hotel unde camera pe noapte costă peste 700 de euro. Doar că turiștii spun că nu merită banii. ”Piscina este vedetă, restul este mediu în cel mai bun caz. Camera de hotel a fost decentă, nu spectaculoasă.
Toaletă cu scurgeri la hotel de 700 de euro pe noapte
Eram la un etaj foarte jos (al 4-lea), deși am plătit foarte mult. Cu toate acestea nu ne-am bucurat de nicio priveliște. Doar de un mediu foarte zgomotos de pe corridor. Balconul este ultra îngust, o persoană obeză nu putea sta acolo cu ușile de balcon închise. În camera am găsit două probleme. Una dintre ele a fost o toaletă cu scurgeri.
Aceasta a fost reparată. De asemenea am mai avut și o întrerupere completă a curentului la ora 01:00, care a fost remediată. Nu e plăcut să ai un străin care se plimbă prin cameră atunci când încerci să te odihnești puțin într-un hotel ultra-scump” a remarcat turistul.