Sindicaliştii din învăţământ cer urgent Guvernului măsuri de protecţie a dascălilor faţă de violenţa în şcoli
- Emil Simionescu
- 4 decembrie 2017, 10:47
Federaţia Sindicatelor libere din Învăţământ ia poziţie faţă de actele de violenţă înregistrate în şcolile din România în ultima vreme şi solicită Guvernului şi Parlamentului măsuri de protecţie a cadrelor didactice. Potrivit membrilor FSLI, au fost raportate peste 19.000 de cazuri în care dascălii au fost bruscaţi fizic şi verbal, situaţie care impune protejarea cadrelor didactice în faţa unor astfel de atacuri.
Solicitarea sindicaliştilor din FSLI vine pe fondul unei situaţii de facto, extrem de gravă; nu mai puţin de 19.000 de cazuri de violenţă au fost raportate la nivelul anului 2015 de către Ministerul Educaţiei. În ceea ce priveşte anii 2016 şi 2017, situaţia pare mult mai gravă în condiţiile în care, se arată în comunicatul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, “…multe dintre cazuri nu sunt raportate la nivelul inspectoratelor şcolare. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere de urgenţă Guvernului, dar şi parlamentarilor României, măsuri de protecţie pentru cadrele didactice aşa cum au poliţiştii şi magistraţii, în cazul în care sunt agresaţi fizic sau verbal”. "Şcoala trebuie să fie mediul care-i formează pe tineri pentru a fi buni cetăţeni şi nu un spaţiu propice pentru încurajarea apariţiei viitorilor infractori", se specifică în textul comunicatului. FSLI. nu uită să amintească de faptul că, încă din anul 2015, a fost depus pe masa parlamentarrilor un proiect de act normativ prin care s-a cerut în mod expres adoptarea unor măsuri urgente faţă de violenţa din şcoli. Nimeni nu a catadicsit, însă, potrivit membrilor FSLI, să ia în sserios proiectul care continuă să se afle în sertarele Parlamentului.