Simona Halep şi-a stabilit OBIECTIVUL de la Indian Wellls

Simona Halep şi-a stabilit OBIECTIVUL de la Indian Wellls

Tenismena Simona Halep a plecat, astăzi, spre SUA, acolo unde va participa la turneul de la Indian Wells, din postura de cap de serie numărul 3 al competiţiei californiene.

Cea de-a treia jucătoare din ierarhia mondială a vorbit despre starea sa de sănătate, dar şi despre obiectivul pe care şi l-a stabilit la Indian Wells.

"Am avut o lună bună, cu un titlu important, câştigat la Dubai. Din păcate, cu sănătatea nu am stat prea bine, dar acum mă simt bine şi am încredere pentru următoarele turnee. Acum sînt pregătită după accidentare. Am făcut o pauză şi recuperare, iar acum mă simt mai bine. Sper să ma simt bine, să nu mai am dureri şi să pot să joc.

Vreau să joc cât mai bine la Indian Wells şi să văd cât de sus pot să ajung. Este un turneu frumos şi sper să fiu în formă bună. Mă interesează şi rezultatele, dar ştiu că va fi greu pentru că sunt jucătoare foarte bune care participă", a spus Simona Halep la DigiSport.

Românca a vorbit şi despre colaborarea cu noul antrenor, Victor Ioniţă, dar şi despre cele două premii câştigate, "Jucătoarea lunii februarie" şi "Cea mai frumoasă lovitură a lunii", distincţii acordate de site-ul WTA.

"Colaborarea merge foarte bine şi am o echipă foarte bună, am încredere că totul va fi bine şi că voi avea rezultate importante.Acestea sunt premii importante în cariera unui sportiv şi îmi dau încredere. Sper să primesc cât mai multe", a mai spus românca.