Siegfried Mureșan îl acuză pe Grindeanu că urmărește un Guvern cu 11 miniștri PSD: „După chipul și asemănarea lui”

Siegfried Mureșan îl acuză pe Grindeanu că urmărește un Guvern cu 11 miniștri PSD: „După chipul și asemănarea lui”Sorin Grindeanu. Sursă foto: captură video

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan l-a acuzat pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, că a invocat pretexte pentru a nu vota Guvernul propus de liberali. Mureșan a susținut că liderul social-democrat știa că următorul Executiv ar putea include 11 miniștri PSD.

„Acum înțelegem exact de ce a fugit Sorin Grindeanu de orice discuție cu noi în urmă cu două săptămâni, a inventat o mulțime de pretexte și nu i-a trecut nicio clipă prin cap să voteze Guvernul serios pe care l-am propus noi. Fiindcă știa că va veni un Guvern în care poate pune 11 miniștri PSD după chipul și asemănarea lui. Trebuie să câștigăm următoarele alegeri, pentru ca o astfel de guvernare să nu se mai poată întâmpla niciodată în România”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.

Guvernul propus de Siegfried Mureșan a picat la votul de învestitură

Siegfried Muresan

Siegfried Muresan. Sursa foto: INQUAM/George Calin

Siegfried Mureșan a fost desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, după demiterea în Parlament a Guvernului Bolojan. Cabinetul propus de liberal nu a obținut însă voturile necesare învestiturii, la 30 septembrie.