Potrivit BBC, oamenii de ştiinţă cunoşteau faptul că viteza de rotaţie a stelelor descreşte de-a lungul timpului, dar până de curând dispuneau de prea puţine date pentru a calcula cu exactitate vârsta astrelor pornind de la viteza de rotaţie.

Între timp, astronomi americani au reuşit să măsoare viteza de rotaţie a stelelor despre care se ştia că au vârsta de peste 1 miliard de ani, iar rezultatele obţinute sunt concludente pentru stabilirea unui raport între această viteză de rotaţie şi vârsta stelară, cu o marjă de eroare de doar 10%.

Vârsta, de importanţă maximă

Stabilirea vârstei stelelor este de importanţă maximă pentru astronomie, la fel cum stabilirea vârstei fosilelor este de importanţă crucială pentru studiul biologiei. Această metodă se aplică aşa-numitelor "stele reci" – aştri din categoria Soarelui sau mai mici (acestea sunt cele mai răspândite stele din galaxia noastră şi au şi perioade mai lungi de viaţă decât stelele mai mari).

"Ele au rolul unor felinare, luminând chiar şi cele mai străvechi colţuri ale galaxiei noastre", a explicat Soren Meibom de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică, coordonatorul acestui studiu.

Majoritate a exoplanetelor

De asemenea, aceste stele mai reci găzduiesc şi marea majoritate a exoplanetelor din clasa Pământului pe care le-am descoperit până în prezent.

Majoritatea proprietăţilor unei "stele reci" aşa cum este Soarele – dimensiunea sa, masa, strălucirea şi temperatura – rămân aproape constante de-a lungul întregii vieţi stelare, ceea ce face foarte dificil procesul de aflare a vârstei unui astfel de astru.

Dificultăţile girocronologiei

Soluţia de a măsura viteza de rotaţie a fost propusă pentru prima oară în anii '70 şi în 2003 a primit denumirea de "girocronologie". "O stea rece se roteşte foarte rapid atunci când este tânără, însă această rotaţie devine din ce în ce mai lentă pe măsură ce steaua îmbătrâneşte", conform lui Meibom.

Nici această metodă nu este însă lipsită de dificultăţi. Astronomilor le este greu să urmărească rotaţia unei stele şi de aceea apelează la puncte de reper la suprafaţa acesteia, aşa cum sunt petele solare, pete care produc pierderi de doar până la 1% din strălucirea stelelor.

Stelele "bătrâne"

Stelele "bătrâne" pun şi mai multe probleme pentru că sunt mai puţin active şi formează pete solare mai puţine şi mai mici.

Echipa coordonată de Dr. Meibom a folosit imaginile obţinute cu ajutorul telescopului Kepler aflat pe orbita circumterestră din 2009. Ei au reuşit să măsoare vitezele de rotaţie a 30 de stele dintr-un cluster despre care se ştie că are vârsta de aproximativ 2,5 miliarde de ani, denumit NGC 6819.

O rotaţie o dată la aproximativ 10 zile

Înaintea misiunii telescopului Kepler, astronomii nu deţineau decât date despre stele foarte reci din clustere foarte tinere – toate mai tinere de 600 de milioane de ani şi toate rotindu-se destul de rapid – aproximativ o dată pe săptămână.

În 2011 echipa coordonată de Dr. Meibom a folosit imaginile captate de telescopul Kepler pentru a studia un alt cluster stelar, NGC 6811, cu vârsta estimată la 1 miliard de ani. Stelele mai reci din acest cluster încheie o rotaţie o dată la aproximativ 10 zile.

Stelele din clusterul nou

În afară de aceste date, singura stea căreia îi cunoaştem vârsta cât şi viteza de rotaţie este Soarele – 4,6 miliarde de ani şi o perioadă de spin de 26 de zile.

Stelele din clusterul nou studiat încheie o rotaţie o dată la aproximativ 18 zile. "Acest cluster ne ajută să determinăm cât de bună este girocronologia ca metodă de aflare a vârstei unei stele", conform lui Ruth Angus, cercetător la Universitatea Oxford.