„Și acum există comandă politică să nu se afle adevărul despre Revoluție!”

„Și acum există comandă politică să nu se afle adevărul despre Revoluție!”

Aceasta este declarația făcută de Teodor Mărieș, președintele Asociației „21 Decembrie 1989” după întâlnirea pe care a avut-o ieri, la Parchetul General, cu procurorii militari care instrumentează Dosarul Revoluției, Dosarul Mineriadelor din ianuarie-iunie 1990 și Dosarul Comunismului. Cazul Mineriadelor nu are nici măcar număr de înregistrare la secția condusă de Ion Vasilache

Adevăruri care dor au fost scoase la iveală, ieri, după ce Teodor Mărieș, președintele Asociației „21 Decembrie 1989” - ne mulțumit de tergiversarea unor anchete -, s-a întâlnit cu procurori din cadrul Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Două ore a durat întâlnirea dintre mebrii delegației Asociației și trei procurori militari cu funcții de conducere - Ion Vasilache, șeful SPM, Ion Alexandru, adjunctul SPM (venit de la DNA), și Gheorghe Coșneanu, detașat de la Parchetul Militar Timișoara.

Trei dosare de interes major, tergiversate

Discuțiile au vizat trei mari spețe la care românii încă așteaptă un răspuns. Este vorba despre Dosarul Revoluției, Dosarul Mineriadelor din perioada ianuarie - iunie 1990 și Dosarul Comunismului, după cum ne-a dezvăluit președintele Asociației.

Mărieș acuză presiuni politice

„Dacă în Dosarul Comunismului (care vizează cazul Ursu, victimele torționarilor de tipul Ficior și Vișinescu), senzația este că există un oarecare interes, ancheta se mișcă, presiunea politică fiind mult mai mică, în Dosarul Revoluției lucrurile se complică”, a declarat, pentru Evenimentul zilei, Teodor Mărieș.

  Președintele Asociației a subliniat: „Constat că și acum există comandă politică să nu se afle adevărul despre Revoluție! Este un dosar în care nu se dorește urmărirea penală a celor vinovați și scapă de răspundere penală toți criminalii din 1989. Se tergiversează nepermis.

În Dosarul Revoluției lucrează acum trei procurori care, în 2010, au dat scoatere de sub urmărire penală!

De un an și jumătate nu s-a făcut niciun fel de lucrare în acest dosar. Sunt fapte contra păcii și omenirii, există decizia CEDO că nu se prescrie, nu se amnistiază și degeaba! Scapă astfel Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu și alții!”.

Mărieș a dat procurorilor care anchetează Mineriadele 21 de CD-uri cu probe

„Dosarul Mineriadelor din perioada ianuarie - iunie 1990 nici măcar nu are număr de înregistrare la Secția Parchetelor Militare. Fiindcă a fost la Direcția de Crimă Organizată și de acolo s-a dus la Înalta Curte. În acest dosar nu se lucrează de mai bine de opt luni, de când dosarul stă la Înalta Curte, unde se judecă cererea unei victime, Marian Stoica, care a fost formulată după ce dosarul a fost redeschis și prin verdictul CEDO și de către procurorul general Tiberiu Nițu. Mi-au spus să vedem ce se va întâmpla după 24 septembrie, când Stoica are termen. Procurorii spun că nu pot ancheta fără dosar. Noi le-am dat astăzi (n.r.- ieri) 21 de CD-uri cu probe, înscrisuri, declarații, multe informații. Le-am dat, cu proces-verbal, o copie electronică a dosarului Mineriadelor! Echipa de anchetatori este formată din procurorii militari Iulian Dinu, Mihai Mitrănescu și Andrei Nicolae”, a mai precizat Mărieș, subliniind că nu va renunța la lupta pentru adevăr.

FOTO: Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost o represiune armată. Ancheta în acest dosar bate pasul pe loc, în ciuda deciziilor CEDO și ale Justiției interne de a se redeschide dosarul și a se face cercetări