Shein, sancţionată din nou pentru practici înșelătoare
- Raluca Dan
- 5 august 2025, 11:29
Shein. Sursa foto: Dreamstime.com
Autoritatea italiană pentru concurenţă (AGCM) a sancţionat retailerul de fast fashion Shein cu o amendă de un milion de euro, acuzând compania că a indus consumatorii în eroare privind impactul ecologic al produselor sale, potrivit Reuters.
Shein, sancţionată din nou în Europa
Amenda a fost aplicată companiei Infinite Styles Services Co. Limited, cu sediul în Dublin, care gestionează site-ul Shein pentru Europa, în urma unei anchete începute în septembrie 2023.
AGCM a descoperit că mesajele de pe site despre sustenabilitate şi responsabilitate socială erau „vagi, generice şi uneori prea entuziaste”, iar în alte situaţii „incomplete sau înşelătoare”. Colecţia „evoluSHEIN by design”, promovată ca fiind ecologică, prezenta informații exagerate privind reciclabilitatea, deşi materialele folosite nu respectă standardele actuale.
Este a doua amendă majoră primită de retailer în Europa. Pe 3 iulie, Franţa a aplicat companiei o sancţiune de 40 de milioane de euro pentru reduceri false.

Shein. Sursa foto: Dreamstime.com
Obiectivele climatice ale comapniei, criticate
Autoritatea italiană a criticat şi obiectivele climatice ale companiei, considerându-le neclare şi nefondate. AGCM a subliniat că, deşi Shein şi-a propus să reducă emisiile cu 25% până în 2030 şi să atingă neutralitatea climatică până în 2050, emisiile companiei au crescut în 2023 şi 2024.
Autoritatea italiană pentru concurenţă a anunțat că a analizat cazul cu un nivel ridicat de exigenţă, având în vedere că Shein activează într-un sector cu impact major asupra mediului şi foloseşte metode de producţie poluante.
Shein a anunţat, printr-un comunicat, că a colaborat cu AGCM, a întărit procedurile interne de verificare şi a actualizat site-ul pentru a respecta reglementările.
Compania, controlată de Comisia Europeană
În mai, Comisia Europeană a luat în vizor Shein pentru presupuse încălcări ale legislației privind protecția consumatorilor, vizând reduceri false și afirmații înșelătoare legate de durabilitate.
În ultima perioadă, UE a intensificat controlul asupra milioanelor de colete ieftine care intră zilnic pe teritoriul său, majoritatea provenind de la comercianţi chinezi precum AliExpress, Temu şi Shein. Aceste companii sunt investigate şi pentru posibila vânzare de produse ilegale, conform prevederilor Digital Services Act.