Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan arătau bolnavilor că de multe ori boala este pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele săvârșite.

În timpul împăratului Dioclețian (284-305), Sfântul Chir a fugit în Arabia și s-a călugărit acolo. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul săvârșirii minunilor, tămăduind bolile numai prin puterea cuvântului.

Vestea despre minunile sale s-a răspândit rapid.

Sfântul Ioan era din orașul Edesa (Mesopotamia) creștin și ofițer în armata romană. Auzind de minunile săvârșite de Sfântul Chir, l-a căutat în Arabia și a rămas cu el.

Când Sfânta Muceniță Atanasia, împreună cu cele trei fiice ale ei au fost prinse, Sfinții Chir și Ioan au  aflat. Ei au părăsit Arabia, au venit în orașul Canope (lângă Alexandria) și le-au încurajat în pătimire.

Deși Teoctista nu avea decât 15 ani, Teodotia 13 și Eudoxia numai 11 ani, au primit cu curaj cununa muceniciei.

În același fel au primit moarte mucenicească și Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan. Ei au plătit pentru faptul că le-au încurajat în pătimire pe Sfânta Muceniță Atanasia și fiicele ei.

Creștinii au luat trupurile lor și le-au îngropat cu cinste în Biserica „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”.

După mai mulți ani, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (408-450), Sfântul Chiril, Patriarhul Alexandriei (412-444), a primit poruncă dumnezeiască. El a luat moaștele Sfinților Chir și Ioan și le-a dus în satul Menuthis de lângă Canope, așezat chiar pe malul mării.

Acolo se afla un templu în care era cinstită zeița Isis-Manuthis, considerată de păgâni ca tămăduitoare, ca și zeul Esrapis din Canope al cărui templu fusese dărâmat în anul 391, în vremea patriarhului Teofil.

Pentru a opri înflorirea templului păgân, Teofil zidise chiar lângă el o biserică închinată Sfinților Evangheliști.

Patriarhul Chiril a pus în această biserică moaștele sfinților mucenici „doctori fără de arginți” Chir și Ioan.

Astfel, cei care se închinau zeiței Isis-Menuthis au părăsit cu timpul templul păgân și au primit noua credință în Iisus Hristos.