Calendar Ortodox, 28 februarie. Sfântul Vasile Mărturisitorul, care a propovăduit Evanghelia
- Nicolae Comănescu
- 28 februarie 2024, 06:46
Calendar Ortodox. Sfântul Vasile Mărturisitorul a trăit și și-a desfășurat activitatea misionară în vremea împăratului Leon al III-lea Isaurul (717-741 d. Hr.), marele iconoclast.
Calendar Ortodox. Sfântul Vasile Mărturisitorul a părăsit viața lumească de la o vârstă fragedă și s-a dedicat propovăduirii Evangheliei și nevoințelor ascetice. La început trăia într-un schit, hrănindu-și sufletul cu darurile credinței și ale iubirii.
A devenit ucenicul Cuviosului Procopie Decapolitul (prăznuit pe 27 februarie, cu o zi înainte).
A fost aspru persecutat pentru rezistența sa vehementă în lupta împotriva iconoclasmului și pentru apărarea curajoasă a învățăturii ortodoxe. A fost întemnițat și a suferit multe chinuri, împreună cu Procopie.
Calendar Ortodox, 28 februarie
După ce a murit tiranul Leon Isaurul, Sfântul Vasile Mărturisitorul a fost eliberat și, întorcându-se în schitul său, și-a continuat luptele duhovnicești până la mutarea sa la cele veșnice.
„Termenul de «martyria» (…) în Noul Testament este folosit în sensul de mărturisire, mărturie, declarație, certificare a adevărului, sinonim cu latinescul «testimonium, -ii», martirul fiind cel care Îl mărturisea pe Hristos Domnul și depunea garanție a adevărului învățăturii prin sângele său, prin viața sa”, explică IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
Nu trebuie să uităm, așadar, că, oricine Îl mărturisește pe Hristos este Martir.
Troparul Sfântului Cuvios Vasile Mărturisitorul, glasul 1:
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Vasile. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Sfantul Cuvios Vasile Marturisitorul a trait in timpul imparatului Leon Isaurul (717-741), cel care a luptat impotriva sfintelor icoane. Inca de tanar a luat hotararea sa urmeze calea monahala si sa traiasca in nevointa.
Este numit "Marturisitorul" deoarece in timpul persecutiei iconoclaste a propovaduit cu fermitate adevarul de credinta, impreuna cu Sfantul Procopie Decapolitul, inaintea prigonitorilor sfintelor icoane. Pentru aceasta a fost inchis in temnita, patimind multe chinuri.
Dupa moartea Imparatului Leon Isaurul, Sfantul Vasile Marturisitorul a fost eliberat din temnita . A trait ca monah, in aspre nevointe duhovnicesti, pana la mutarea sa la cele vesnice.