Sfântul Ștefan cel Mare - 520 de ani de la trecerea la cele veșnice
- Florian Olteanu
- 2 iulie 2024, 12:29
Sfântul Ștefan cel Mare - 520 de ani de la trecerea la cele veșnice. Marile fapte creștine ale domnitorului Moldovei
Ștefan cel Mare a domnit aproape o jumătate de veac în Moldova. Tradiția îi atribuie câte o biserică sau mînăstire pentru fiecare bătălie câștigată.
Sfântul Ștefan cel Mare - domnia
Ștefan cel Mare este fiul lui Bogdan al II-lea, fratele lui Petru Aron și al doamnei Maria Oltea. Petru Aron și-a ucis fratele la Reuseni, devenind domn al Moldovei. La Direptate, la 12 aprilie 1457, Ștefan, fiul lui Bogdan al II-lea și nepot al lui Alexandru cel Bun câștigă lupta cu unchiul său și e uns domn chiar pe locul bătăliei.
Despre Ștefan cel Mare se știe că s-a luptat cu toți vecinii. În primul rând, s-a luptat cu Ungaria lui Matei Corvin. S-a opus cu succes turcilor otomani la Vaslui, apoi a întors în favoarea sa înfrângerea de la Războieni. La Lipnic, Soci, pe Teleajen, la Șcheia, Catlabuga s-a luptat cu turcii și tătarii, iar mai târziu spre finalul domniei s-a luptat cu Polonia, recuperând Pocuția pe care Polonia o pusese gaj pentru un împrumut luat de la Petru I Mușat dar nu dăduse banii și nici nu oferise gajul primit.
Încercarea de a uni Moldova și Țara Românească
A încercat în câteva rânduri să aducă Țara Românească în frontul antiotoman, înfrângându-l pe Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepes. Ștefan cel Mare i-a pus domni pe Laiotă Basarab, Basarab Țepeluș care l-au trădat pe rând și chiar pe Vlad Țepeș în a treia și ultima sa domnie înainte de a fi ucis de boierii săi.
Încărcat de ani, la 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare a murit, lăsând tronul său fiului său Bogdan al III-lea cel Chior. I s-a reproșat lui Ștefan cel Mare că a avut mai multe soții și ibovnice, ba chiar că omora boierii „fără giudețu” și chiar la ospețe. Totuși, prin lupta sa contra otomanilor, prin ridicarea de biserici, sprijinirea culturii, prin educația pe care le-a dat-o fiilor săi legitimi și nelegitimi, Ștefan cel Mare a fost un creștin adevărat, el însuși numind Moldova „această Poartă a Creștinătății”.
Sfântul Ștefan cel Mare - posteritatea
Ștefan cel Mare a fost canonizat acum 32 de ani, la 21 iunie 1992. În ianuarie 1477, la doi ani de la victoria de la Vaslui, Papa Sixt al IV-lea îl numea pe Ștefan cel Mare, Athleta Christi. Ștefan cel Mare a clădit mânăstiri în Moldova, dar a dat fonduri și pentru clădirea Bisericii de la Feleacu, Cluj.