Sfântul Cuvios Pavel Tebeul a fost crescut în frica lui Dumnezeu, dar a primit și o educație profană aleasă.

La vârsta de 15 ani a rămas orfan. În acel timp, împăratul Deciu (249-251) a început persecuția împotriva creștinilor.

Pavel a început să fie urmărit chiar de cumnatul său, căruia îi era teamă să nu piardă moștenirea.

Pavel a lăsat, însă, toate lucrurile materiale în urmă și s-a retras în pustie, într-o peșteră dintr-o stâncă.

Și-a petrecut 90 de ani de pustnicie și 114 ani de viață în rugăciune și dragoste față de Dumnezeu. Într-o zi venit la peștera lui Sfântul Antonie cel Mare.

În ziua aceea și noaptea următoare, cei doi cuvioși, Pavel Tebeul și Antonie cel Mare, și-au istorisit viața, ostenelile întru mântuire și darul cu care fuseseră împodobiți de Dumnezeu.

Făcându-se ziuă, Sfântul Pavel i-a spus lui Antonie: „De mult te-a arătat Dumnezeu mie, frate, că sălășluiești în părțile acestea și voiam să te am cu mine și împreună să slujim Stăpânului nostru. Dar fiindcă vremea adormirii mele a venit, Domnul te-a trimis la mine ca să îngropi smeritul meu trup.”

După care l-a rugat să-i aducă de la mănăstirea Sfântului Antonie mantia dăruită de Episcopul Atanasie ca să îi învelească trupul.

Când s-a întors, Sfântul Cuvios Pavel Tebeul se mutase deja la Domnul. Antonie l-a îngropat, cu ajutorul a doi lei veniți din pustie care au adâncit groapa cu ghearele lor.

Moaștele Cuviosului Pavel Tebeul au fost aduse în vremea împăratului Manuil Comnenul (1146-1180) în Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu – Perivlepta din Constantinopol.

În anul 1240, ele au fost mutate la Veneția. O parte din capul Cuviosului Pavel se află la Roma.