Sfântul Spiridon se naşte în jurul anului 270 în Cipru, din părinţi simpli, care îl dau păstor la oi. După moartea soţiei, alege viaţa ascetică, împărţindu-şi puţina avere la săraci.

Pentru viaţa sa sfântă, Dumnezeu îl binecuvântează cu facerea de minuni. Sfântul Spiridon vindecă bolile grele, scoate cu rugăciunea duhurile rele din oameni. Aduce ploaia în vreme de secetă şi opreşte ploile care nu mai conteneau.

Numele său vine de la grecescul „spiris” care înseamnă „împletitură de paie”, deoarece, pentru a se proteja de soare când păzește oile poartă pe cap un fel de coșuleț.

Este ales episcop al Trimitundei, cetate din vecinătatea oraşului Pafos și nici atunci nu renunță să pască oile cu coșulețul pe cap.

În vremea împăratului Maximian şi a prigoanei creştinilor, Sfântul Spiridon este întemniţat pentru credinţa sa.

Minunea cărămizii

În anul 325, participă la Sinodul de la Niceea, convocat de împăratul Constantin.

Atunci, pentru a-i lămuri pe cei ce nu puteau înţelege taina Sfintei Treimi, ia o cărămidă de jos, face asupra ei semnul crucii şi se roagă „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”. După care o strânge în pumn.

Minunea se petrece: din cărămidă se înalţă foc spre cer, apa se scurge printre degete în jos, în vreme ce în palmă rămâne pământul.

Aşa cum în cărămidă, una, se află şi foc şi apă şi pământ, la fel Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt Trei şi Unul în acelaşi timp, explică Spiridon cu simplitate duhovnicească.

La Niceea îl cunoaşte pe Sfântul Nicolae cu care leagă o strânsă prietenie.

Vorbeşte cu fiica sa moartă

Nu după mult, fiica sa Irina moare. Atunci vine la el o femeie plângând şi îi zice că îi încredinţase acesteia un odor de aur. Acum că fata a murit, nu mai ştie unde l-a pus ca să-l capete înapoi.

Impresionat de lacrimile femeii, sfântul se duce la mormântul fiicei şi, după ce se roagă intens, strigă către moartă, ca odinioară Iisus către Lazăr:

„Irina, unde este odorul care ţi-a fost încredinţat?”

Iar fata, sculându-se ca din somn îi răspunde în ce loc a pus obiectul. Atunci Spiridon se roagă din nou, zicând:

„Dormi de acum, fiica mea, până te va deştepta Domnul tuturor la învierea cea de obşte.”

Alte multe şi mari minuni săvârşeşte Sfântul Spiridon, până se mută la cele veşnice în anul 347.

Moaştele sale se găsesc în Insula Corfu. Iar minunile nu contenesc nici astăzi.

Papucii Sfântului

Sfântul Spiridon aleargă degrabă să-i ajute pe cei care se află la nevoie şi îl roagă pentru sprijin. Aleargă la propriu. Moaştele dispar deseori din raclă, iar când reapar, hainele sunt prăfuite şi papucii tociţi de drum.

De multe ori pe tălpi apar pământ şi fire de iarbă. De altfel, papucii sunt schimbaţi în fiecare an de 12 decembrie, la praznicul Sfântului, care este de aceea şi patronul cizmarilor.

Sfântul de la geam

Când insula Corfu intră sub ocupaţie veneţiană, catolicii îl îmbracă în veşminte scumpe, cusute cu fir de aur. Însă Sfântului nu îi place luxul, astfel că, a doua zi dimineaţă, hainele scumpe au fost găsite pe jos lângă raclă, iar Sfântul Spiridon era îmbrăcat cu vechile lui haine simple.

La Ierusalim există o biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Într-o zi, preotului de aici i s-a părut că-l vede pe Sfântul Spiridon uitându-se la el pe fereastră. Doar că nu fusese o părere: chipul Sfântului rămăsese imprimat pe geam, în mod minunat, şi poate fi văzut până în ziua de azi.