Învățând carte și studiind Scripturile, Tihon este numit citeț și apoi hirotonit diacon de către Episcopul Memnon, iar, după moartea acestuia, este ales episcop în locul său, în vremea când Arhiepiscop al Ciprului era Sfântul Epifanie (315 – 403), iar pe insulă mai existau încă mulți necredincioși.

Tihon îi aduce pe mulți dintre aceștia la Hristos, arată mare grijă și iubire pentru bolnavi și săraci, ridică numeroase biserici și săvârșește numeroase minuni atât înainte cât și după moartea sa.

Sfântul Tihon se mută la Domnul pe 16 iunie 424.

Mai multe detalii despre viața și minunile sale nu au ajuns până astăzi, din cauza numeroaselor invazii otomane, care au distrus nu doar biserici ci și documente și cărți.

Povestea a două dintre minunile Sfântului Tihon a ajuns însă până la noi.

Pe când era copil încă, tatăl său, care era brutar, l-a pus să vândă pâine. Însă băiatul o dădea adesea de pomană celor pe care îi știa mai nevoiași.

Aflând, tatăl a dat să-l certe, pentru că nici el nu era bogat. Dar copilul i-a răspuns că pâinile le-a dat cu împrumut lui Dumnezeu, Care, așa cum scrie în cărțile sfinte, restituie însutit.

Și, pentru a-i demonstra că are dreptate, băiatul și-a dus tatăl la hambarul familiei, De unde brutarul știa că acesta este gol, l-a găsit dând pe dinafară de grâu curat.

De atunci, tatăl nu l-a mai oprit pe fiul său să dea de pomană la săraci după pofta inimii.

A doua minune a făcut-o Sfântul Tihon când a trecut pe lângă o vie pe care mai mulți lucrători o curățau de vițele uscate, pe care le aruncau. Sfântul a luat vițele aruncate și le-a sădit în via sa, rugându-se lui Dumnezeu să le dea din nou viață și roadă.

Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și, în anul următor, vițele uscate au prins rădăcini, au înverzit și au rodit primele, cu mult înainte de vremea obișnuită, iar strugurii lor erau mai dulci decât toți și îi însănătoșeau pe bolnavii care mâncau din ei.

Acea vie a fost lucrată și a dat roadă multă vreme după ce Sfântul Tihon s-a mutat la cele veșnice. Iar în fiecare an, pe 16 iunie, când era pomenit Sfântul, strugurii deja copți erau aduși ca prinos la biserică, iar vinul stors din ei era folosit la Sfânta Împărtășanie.