Seulul și Phenianul reiau discuțiile , după doi ani de pauză
- Simona Stupar
- 10 ianuarie 2018, 00:00
Coreea de Nord va trimite o delegație la Jocurile Olimpice de Iarnă 2018, care vor avea loc în februarie în Coreea de Sud, au anunțat, ieri, oficiali de la Seul.
Reprezentanții celor două țări s-au întâlnit, la nivel înalt, prima dată după mai bine de doi ani. Delegația nord-coreeană la Olimpiadă va include atleți, oficiali și un grup de suporteri. O linie telefonică militară directă între cele două națiuni, suspendată doi ani, va fi reinstalată azi, au mai spus oficialii din Sud.
Propunerile Sudului
Viceministrul sud-coreean pentru Unificare, Chun Hae-sung, le-a spus jurnaliștilor: „Nordul propune trimiterea unei delegații la nivel înalt, o delegație a Comitetului Național Olimpic, atleți, suporteri, observatori, artiști, o echipă demonstrativă de taekwondo și jurnaliști”. Iar Sudul a propus ca atleții din ambele Corei să participe împreună la ceremonia de deschidere din Pyeongchang, la fel ca la Jocurile de Iarnă din 2006. Sudul a mai propus reluarea negocierilor pe probleme militare și nucleare și vrea să ridice temporar sancțiunile, în coordonare cu ONU, pentru a facilita participarea Nordului la Olimpiadă. Reprezentantului Nordului a spus doar că negocierile vor aduce „un cadou în plus” de anul nou și că Phenianul „a avut o poziție serioasă și sinceră”.