Parlamentul susține măsurile fără precedent care au fost luate de UE pentru a ajuta statele membre să facă față pandemiei și să atenueze efectele acesteia. Parlamentul face tot ce este posibil pentru a accelera implementarea acestor inițiative, se arată într-un comunicat.

În cadrul sesiunii din 26 martie, deputații europeni vor dezbate și vota următoarele măsuri:

-Inițiativa pentru investiții în răspunsul la coronavirus, prin care 37 de miliarde de euro din fondurile de coeziune vor fi alocate statelor membre pentru ca acestea să poată aborda mai bine consecințele crizei.

-O propunere legislativă pentru extinderea domeniului Fondului de Solidaritate UE, pentru a acoperi urgențele de sănătate

-O propunere a Comisiei Europene de a stopa „zborurile fantomă” cauzate de epidemia de Covid-19

Pentru a intra în vigoare, propunerile au nevoie și de aprobarea Consiliului.

În mod normal, pentru a putea vota, deputații europeni trebuie să fie prezenți, însă, din cauza epidemiei de coronavirus, au fost adoptate măsuri speciale care le permit să voteze de la distanță.

Sesiunea din 26 martie o înlocuiește pe cea plănuită inițial pe 1 și 2 aprilie